Daniel Pancu şi pierderea banderolei de căpitan la Rapid: „M-am simţit umilit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Pancu (37 de ani) a fost cel care a purtat banderola de căpitan în turul actualei ediţii de Liga I. Totuşi, în prima etapă de la revenirea competiţională, locul i-a fost luat de Cristian Săpunaru, recent transferat la gruparea din Giuleşti.

„M-a deranjat în pregătire. A fost un şoc. M-am simţit cumva umilit. A fost decizia antrenorului, apoi am avut o discuţie, pentru că pleacse de la o idee preconcepută în ceea ce mă priveşte pe mine. Dar acum nu se mai schimbă nimic, nici nu voi mai purta banderola, dacă nu e Cristi. Nu mai sunt căpitan, nicio problemă, îmi cunosc foarte bine rolul în echipă, mai ales în echipa asta a Rapidului.

Atunci a fost un şoc pentru mine, am fost foarte supărat. În Grecia am fost căpitan la primul meci, apoi mi-a luat-o în pregătire în Turcia. Discuţia a fost foarte calmă. Până la urmă sunt jucător profesionist şi antrenorul, are, n-are dreptate, are dreptate. Pe undeva era normal cum a gândit, dar că trebuie să demonstrez că s-a înşelat, asta e alt lucru. Gândise să fie căpitan cineva care va juca mai mult. Ultima problemă care va fi e cea a banderolei“, a declarat Daniel Pancu pentru DigiSport.


Steaua - Rapid: 0-1. Campioana României, învinsă de penultima clasată, într-un meci cu tribune pline şi peluze aproape goale

VIDEO Zi istorică pentru Steaua: 27 de ani de la Supercupa Europei, când roş-albaştrii învingeau Dinamo Kiev

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare