Daniel Niculae, dat afară oficial de Rapid. Modul în care clubul a anunțat despărțirea de președinte

0
Publicat:

Începând de astăzi, Daniel Niculae nu mai este președintele Rapidului. El a fost îndepărtat de la conducerea clubului după ce a fost implicat în dosarul materialelor pirotehnice, în care este urmărit penal.

Daniel Niculae rămâne alături de Rapid ca suporter. Foto Sportpictures

Giuleștenii s-au despărțit de acesta printr-un anunț oficial făcut pe rețelele de socializare. ”A început ca junior în Giulești, a devenit o legendă în teren, a pus umărul la renașterea clubului, iar astăzi, când spunem Daniel Niculae, spunem Rapid.

În toată această perioadă, a demonstrat o dedicare remarcabilă pentru culorile noastre, și a adus o contribuție semnificativă la revenirea în prima ligă și la dezvoltarea clubului. Sub conducerea sa, Rapid a cunoscut momente deosebite și a realizat progrese notabile pe toate planurile. Prin munca și viziunea sa, Daniel Niculae a reușit să consolideze spiritul echipei și să apropie și mai mult comunitatea noastră de valorile clubului.

Daniel Niculae nu se mai potrivește cu noua direcție a clubului 

După o analiză atentă și în urma unor discuții deschise și constructive, am ajuns la concluzia că este momentul pentru o schimbare de direcție la nivelul clubului. Această decizie reflectă dorința noastră de a aduce o perspectivă nouă și de a explora noi oportunități pentru viitorul Rapidului.

Dorim să-i mulțumim din suflet pentru toate eforturile depuse și pentru devotamentul de care a dat dovadă în toți acești ani. Îi urăm mult succes în toate proiectele viitoare și suntem convinși că va continua să fie un susținător de nădejde al Rapidului! Mulțumim, Nico!”, a anunțat FC Rapid 1923 printr-un comunicat postat pe rețelele sociale.

Rapid nu pune încă președinte 

Cu două săptămâni înainte de postarea oficială, acționarul minoritar Victor Angelescu dezvăluia că Daniel Niculae va fi îndepărtat din cadrul clubului. „Daniel Niculae e în club până la finalul lunii. Dar începând cu sezonul viitor nu va mai fi președinte. Nu i se va mai prelungi contractul. E prea devreme de discutat. Nu vom pune acum președinte. Nu avem acum o decizie stabilită. Vom vedea în vară ce vom face”.

Conducătorul din Giulești a avut un clinci cu acționarul majoritar Dan Șucu, pe finalul playoff-ului, când patronul vișiniilor a acuzat că unii ”invocă Rapidismul pentru a-și crea avantaje personale, pentru a nu respecta disciplina, regulamentele de ordine interioară sau pentru a se strădui mai puțin decât semenii lor”. Daniel Niculae a răspuns ironic, printr-o postare pe Facebook, în care a publicat o fotografie cu el îmbrăcând tricoul echipei din Grant, cu următorul comentariu: „Rapidismul ăsta... boală veche...”.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț