Daniel Negreanu a câştigat un milion de dolari la un turneu de poker

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Negreanu face bani frumoşi din poker FOTO pokersatrblog.com

Daniel Negreanu, membru al Team PokerStars Pro, a câştigat cea de-a cincea brăţară a World Series of Poker* (WSOP) şi premiul în valoare de 1.079.443 de dolari în Evenimentul Principal al WSOP Asia Pacific, la Crown Casino din Melbourne, în Australia.

O dată cu acest premiu, câştigurile totale acumulate de Negreanu pe parcursul carierei se ridică la peste 17 milioane de dolari, jucătorul consolidându-şi astfel poziţia a 6-a pe lista jucătorilor de poker cu cele mai mari câştiguri în bani din istoria acestui joc. La nivel mondial, Negreanu a devenit al 19-lea jucător cu cel puţin cinci brăţări WSOP în palmares.

"Am muncit mult ca să ajung aici"
Daniel Negreanu a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi jucători de poker din lume după ce a câştigat prima lui brăţară WSOP în 1998, la vârsta de 23 de ani. La momentul respectiv era cel mai tânăr jucător care câştigase vreodată o brăţară WSOP. În ultimii 15 ani, a făcut eforturi susţinute şi a câştigat turneu după turneu, concurând contra celor mai buni jucători şi devenind unul dintre cei mai de succes jucători de poker din lume.”Nu am cuvinte să vă povestesc cât de fericit şi de uşurat mă simt acum, după ce am câştigat cea de-a cincea brăţară. A durat ceva până când am ajuns aici. Am muncit din greu şi este extraordinar să văd acum că eforturile mele dau asemenea rezultate,” a declarat Negreanu.

Următorul turneu e în mai, la Monaco
Victoria lui Negreanu vine să încununeze un weekend de mare success pentru Team PokerStars Pro. Un alt membru al Team PokerStars Pro, Jake Cody, a câştigat evenimentul UKIPT Series 1 în salonul PokerStars LIVE din incinta Hippodrome Casino din Londra, în timp ce Matthias De Meulder, de asemenea membru al Team PokerStars Pro, a câştigat prima etapă a Belgian Poker Challenge din Middelkerke. Următorul mare turneu la care va participa Daniel Negreanu este Marea Finală a PokerStars şi Monte-Carlo®Casino European Poker Tour, care va avea loc în Monaco, în luna mai.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă