Dănciulescu, egalul lui Cămătaru. „Nu mă compar cu fotbaliştii mari din trecut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria lejeră a roş-albilor de la Ploieşti, scor 1-5, a reprezentat un moment de bucurie personală şi pentru Ionel Dănciulescu.

Atacantul a marcat unul dintre golurile lui Dinamo, mai exact al treilea, şi l-a egalat pe Cămătaru la numărul de reuşite din Liga I (198). Mai mult, atacantul dinamovist are şansa de a urca pe prima poziţie a acestui clasament, întrucât liderul, Dudu Georgescu, are 252 de goluri. „Mă bucur pentru victoria echipei, nu neapărat pentru mine. N-am făcut un ţel din a deveni golgheterul all-time al României, cum nici nu vreau să mă compar cu jucători mari din trecut", a spus Dănciulescu.
Vârful „câinilor" a spus că s-a simţit excelent pe noul stadion din Ploieşti. „Cu un asemenea stadion şi un asemenea public, cum a fost cel de pe «Ilie Oană» te simţi fotbalist. A fost o adevărată plăcere să jucăm acolo. Este o arenă excelentă şi de aceea sper ca Petrolul să nu retrogradeze".
Dănciulescu are însă şi un regret, şi anume cel al lipsei fanilor. „Sper ca ei să revină cât mai repede alături de noi pentru că este păcat, mai ales că suntem pe primul loc".

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare