Dan Petrescu a plecat de urgență la București și va lipsi de la meciul cu Petrolul. Moment dificil pentru antrenorul CFR-ului. „Fii puternic, mister!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Petrescu nu va sta pe banca celor de la CFR Cluj la meciul de sâmbătă seară cu Petrolul Ploiești. Anunţul a fost făcut de formaţia din Gruia, după ce antrenorul a plecat de urgență la București.

Mama lui Dan Petrescu este internată la spital Foto: Arhivă

Antrenorul CFR-ului a fost nevoit să plece la București după ce mama sa a fost internată în stare foarte gravă în spital. Anunțul a fost făcut de reprezentanții clubului, printr-o postare pe rețelele de socializare.

Fii puternic, Mister! În aceste momente, gândurile întregii suflări CFR-iste se îndreptă către mama antrenorului nostru, Dan Petrescu, fană înfocată a echipei noastre, care se află în comă indusă la terapie intensivă”, a transmis CFR Cluj.

Dan Petrescu a plecat în noaptea de vineri spre sâmbătă spre București și va rata meciul cu Petrolul Ploiești.

Având în vedere această situație delicată, Mister a plecat în cursul nopții la București pentru a-i fi alături și nu va fi prezent pe banca tehnică a echipei noastre la meciul din această seară. Îți suntem alături, Mister! Toate gândurile noastre se îndreaptă către tine și către Mamaie!”, au mai transmis reprezentanții clubului.

Partida dintre CFR Cluj și Petrolul Ploiești este programată sâmbătă, de la ora 20:30.

CFR Cluj va primi, în Gruia, vizita celor de la Petrolul Ploiești pentru duelul din etapa 28 a SuperLigii României. 

CFR Cluj se află pe locul 4, cu 47 de puncte, în timp ce Petrolul vine după patru meciuri fără victorie, motiv pentru care se află, în acest moment, pe locul 9, în clasament, cu 37 de puncte.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model