„Dacă voi nu mă vreţi, Ungaria mă vrea!“ Cine e Istvan Fulop, golgheterul Ligii I, care aşteaptă un semn de la maghiari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ocolit de selecţionerul echipei naţionale a României, mijlocaşul botoşănean Istvan Fulop spune că aşteaptă cetăţenia maghiară şi o convocare de la vecini.

Mijlocaşul Istvan Sandor Fulop, 26 de ani, a marcat de şapte ori pentru FC Botoşani în acest campionat, fiind golgeterul la zi al întrecerii interne.
Fotbalistul a avut un start de sezon furtunos, a dat şapte goluri, două din lovitură liberă, şi s-ar fi aşteptat să intre în vederile selecţionerului Cristoph Daum pentru meciurile cu Armenia şi Kazahstan. Doar că germanul n-a avut ochi pentru jucătorul botoşnănenilor, preferând în mare parte aceeaşi mijlocaşi care au fost convocaţi şi la meciul cu Muntenegru.
Fulop nu disperă şi spune că în curând va avea la dispoziţie o a doua opţiune, aceea de a evolua pentru Ungaria. “Nu ştiu ce să spun, dar chiar am avut realizări, iar jocul meu cred că mă îndreptăţea să sper la o chemare. Nu sunt dorit, nu-i nimic. Poate data viitoare, dar să nu fie prea târziu, pentru că în scurt timp voi primi cetăţenia maghiară. Sunt foarte intens monitorizat de maghiari şi dacă voi fi chemat la naţionala Ungariei nu voi refuza”, a spus Fulop pentru Monitorul de Botoşani.
Jucătorul spune că ar fi putut deja să fie în ţara vecină: “Atât în iarna anului trecut, cât şi în vară am fost în discuţii cu un club din Ungaria care m-a dorit foarte mult, însă am optat pentru FC Botoşani. Evoluţiile mele m-au adus şi în atenţia celor din Ungaria. Mi-a spus cineva că sunt monitorizat de cei de la naţională şi nu ar fi o surpriză ca odată cu cetăţenia să primesc şi convocarea. Am spus că e bine să am şi cetăţenia maghiară, pentru că niciodată nu se ştie ce va fi”, a mai afirmat fotbalistul.
Pe de altă parte, chiar antrenorul Botoşaniului, Leo Grozavu, crede că fotbalistul său mai are de aşteptat până să ajungă printre tricolori: “Este jucătorul meu şi normal că ţin la el, dar mi se pare un pic forţat. Cred că mai are mult de acumulat până să fie un jucător de echipa naţională"

Este poreclit Ungurul
Istvan Sandor Fulop s-a născut la Târgu Mureş şi a început fotbalul la Şcoala Sportivă din Oraşul Florilor. La 16 ani a fost legitmat de o echipă de liga a patra, Miercurea Nirajului,  pentru care a evoluat vreme de trei ani. Apoi, pentru alţi trei ani, a fost componentul Avântului Reghin, în liga a treia, iar la 22 de ani a ajuns în probe şi a fost păstrat de FC Botoşani. Este poreclit, bineînţeles, “Ungurul”, s-a căsătorit în urmă cu doi cu iubita din adolescenţă, Kinga Kerestezi, şi a fost cununat de Attila Hadnagy, fostul său copechipier. Fratele său mai mic, Lorand, are 19 ani şi joacă tot la FC Botoşani.
Istvan Fulop a intrat în al patrulea an de contract cu FC Botoşani, marcând de 31 de ori în campionat în 105 partide. Poate evolua mijlcoaş dreapta sau mijlocaş central, iar cota lui de piaţă pe transfermarket este de 400.000 de euro.

Realizările lui Fulop în acest sezon
ACS Poli  - FC Botoşani 0-5
A marcat golul de 1-0 (lovitură liberă) şi cel de 4-0 (şut plasat, la colţul lung) şi a dat o pasă de gol.
FC Botoşani – CFR Cluj 3-1
A punctat din lovitură liberă pentru golul de 2-1.
FC Voluntari – FC Botoşani 4-2
A marcat ambele goluri ale oaspeţilor, primul cu un şut din afara careului, în vinclu, al doilea cu o execuţie pe colţul lung.
CSMS Iaşi – FC Botoşani 0-1
A marcat golul victoriei, după o preluare în careu şi un şut din apropierea porţii.
FC Botoşani – Viitorul 1-2
A înscris al şaptelea gol în opt etape cu un şut de la 7 metri.

Golgeterii Ligii I
Istvan Fulop (FC Botoşani) 7 goluri
Azdren Llullaku (Gaz Metan Mediaş) 6 goluri
Aurelian Chiţu (FC Viitorul) 5 goluri

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews