Cuvinte mari la adresa Simonei Halep: „Peste orice face cu racheta, onestitatea este calitatea ei cea mai puternică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep a pierdut finala turneului de la Roland Garros, dar ecourile meciului câştigat de Jelena Ostapenko nu s-au stins încă.

Simona  aimpresionat la Paris prin jocul ei foarte bun, dar şi prin atitudinea de o sportivitate desăvârşită, fapt remarcat de un reputat jurnalist de la Tennis Magazine, care a punctat:  "Majoritatea jucătoarelor ar fi fost greu apăsate de risipirea unui avantaj de 6-4, 3-0, în finala French Open şi ar fi avut un discurs de cedare convingător şi binevoitor după aceea. Dar nu şi Simona Halep. Cu ochii uscaţi, ea i-a acordat credit adversarei, a mulţumit familiei ei amuţite şi triste din tribună. le-a spus ea cu speranţă, şi a admis asta . Peste orice face cu racheta, onestitatea este calitatea ei cea mai puternică. Mai mult decât orice s-a întâmplat anul acesta la French Opem, îmi voi aminti echilibrul şi cuvintele ei la înfrângere", a scris Steve Tignor despre jucătoarea noastră.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online