Cupa României: Dinamo - Oţelul Galaţi şi Gloria Bistriţa - Steaua Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cupa României: Dinamo - Oţelul Galaţi şi Gloria Bistriţa - Steaua Bucureşti

Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi  şi Gloria Bistriţa - Steaua sunt cele mai importante meciuri ale optimilor de finală ale Cupei României, care s-au tras azi, la Casa Fotbalului. Cea mai dezechilibrată partidă este cea dintre deţinătoarea trofeului, CFR Cluj, şi Gaz Metan CFR Craiova, componentă a Ligii a III-a.

Iată programul optimilor:

Gaz Metan CFR Craiova - CFR Cluj

Astra Ploieşti - FC Timişoara

Dinamo - Oţelul Galaţi

Gaz Metan Mediaş - FC Vaslui

Unirea Urziceni - FC Braşov

Gloria Bistriţa - Steaua Bucureşti

Poli Iaşi - Universitatea Craiova

Internaţional Curtea de Argeş - Rapid

Meciurile din optimile de finală sunt programate pentru 27, 28 şi 29 octombrie, într-o singură manşă.

Jean Pădureanu s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi. "Nu a fost deloc ghinionistă. Dacă ne vom califica, vom face p performanţă deosebită. Dacă nu, vom cădea de pe un cal frumos. Suntem muţumiţi că vom aduce Steaua la Bistriţa", a spus preşedintele Gloriei Bistriţa.

Marius Stan, directorul general al Oţelului Galaţi, a afirmat că în Cupa României nu sunt favorite. "Nu este o tragere la sorţi fericită, dar nici nu plângem. În Cupa României nu sunt favorite. În acea perioadă, Dinamo va fi angrenată şi în Liga Europa", a declarat Stan.

Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, vrea să câştige Cupa României. "Sper ca Poli Iaşi să fie o haltă în drumul nostru spre câştigarea trofeului. Cupa este obiectivul nostru numărul 1. Generaţia de fotbalişti tineri de la Craiova are nevoie de un trofeu", a spus Mititelu. Petre Grigoraş, antrenorul ieşenilor, a replicat: "Avem şi noi şansa noastră şi vrem să o valorificăm. Singurul nostru la această tragere la sorţi este doar că vom juca pe teren propriu":

Echipele calificate au fost repartizate la tragerea la sorţi astfel:

Urna A
: echipele clasate pe locurile 1 – 6 în campionatul ediţiei precedente: Unirea Urziceni, FC Timişoara, Dinamo, CFR Cluj, FC Vaslui, Steaua
                     
Urna  B: celelalte echipe din Liga I, participante în campionatul ediţiei în curs: Universitatea Craiova, Rapid, FC Braşov, Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa, Poli Iaşi, Gaz Metan Mediaş, Astra Ploieşti, Internaţional Curtea de Argeş

Urna C: echipa de categorie inferioară calificată: Gaz Metan CFR Craiova
     
Regulament:
Se împerechează o echipă din urna A cu echipa din urna C şi, în continuare, echipe din urna A cu echipe din urna B (5 jocuri). Cele 4 echipe rămase în urna B se împerechează între ele. Pentru toate jocurile, echipa organizatoare se stabileşte prin tragere la sorţi.
Jocurile din optimi se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe stadionul echipei ce va fi stabilită prin tragere la sorţi. În cazul în care jocurile urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe stadionul celeilalte echipe, dacă aceasta dispune de un stadion dotat cu instalaţie de nocturnă, în caz contrar urmând ca FRF să programeze jocul pe un alt stadion dotat cu nocturnă, pe cât posibil în apropierea sediului clubului care a fost desemnat ca organizator prin tragere la sorţi.