Cum a batjocorit Sandu echipa naţională: cadou de două milioane de euro pentru Piţurcă şi un contract unicat în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Naşul“ a angajat un selecţioner în 2011, căruia i-a fixat un singur obiectiv pentru următorii cinci ani: calificarea la Euro 2016, turneu la care se duce jumătate din continent.

De-a lungul anilor, Mircea Sandu a dat vina pe Comitetul Executiv pentru toate deciziile aberante, spălându-se astfel pe mâini. În realitate, el a controlat acest Comitet Executiv, iar o altă dovadă, pe lângă dezafilierea Universităţii Craiova, e faptul că, de fiecare dată, la numirea selecţionerului, „Naşul“ şi-a impus punctul de vedere.

De aceea, Mircea Lucescu, aflat în relaţii reci cu şeful FRF, n-a ajuns la prima reprezentativă după 1990, în timp ce Victor Piţurcă, un preferat al lui Mircea Sandu, a devenit selecţionerul cu cele mai multe meciuri pe banca primei reprezentative! Un ultim „cadou“ pe care „Naşul“ i l-a făcut lui Piţi a fost contractul pe care i l-a oferit în 2011.

„Biletele“ spre Franţa costă 2 milioane de euro

Atunci, după plecarea lui Răzvan Lucescu, Sandu a bătut palma cu Piţurcă pentru o înţelegere valabilă până la finalul preliminariilor pentru Euro 2016. Obiectivul: calificarea la turneul francez. Adică actualul selecţioner a fost numit în iunie 2011 ca să ducă naţionala la o competiţie care va debuta în iunie 2016 şi la care se califică peste 45% din formaţiile care participă în preliminarii!

Ca şi cum această situaţie ilogică nu era de ajuns, preşedintele FRF i-a dat lui Piţi un salariu anual de 400.000 de euro la care se adaugă şi o primă de calificare de încă 400.000 de euro, dacă România va ajunge la Euro 2016. Astfel, un calcul simplu arată că, din iunie 2011 până în iunie 2016, când ar putea conduce naţionala în primul meci din Campionatul European, Victor Piţurcă va încasa două milioane de euro!

Şi, cireaşa de pe tort: urmaşul lui Sandu la FRF nu poate desface acest contract unicat în lume decât dacă îi plăteşte lui Piţurcă toate salariile până la finalul contractului, plus o clauză de reziliere de 500.000 de euro!

L-a comparat pe Piţi cu Capello

În martie 2013, „Adevărul“ l-a chestionat pe Mircea Sandu despre contractul pe care l-a încheiat cu Victor Piţurcă. Iată câteva dintre replicile oferite de preşedintele federaţiei:

*Cum poţi să spui că Piţurcă ia mulţi bani? Păi, Capello, care e selecţionerul Rusiei, ia opt milioane de euro pe an.

* Dacă vi se pare că sunt mulţi bani, atunci să vă faceţi dumneavoastră şeful FRF şi să faceţi contractul selecţionerului.

* O să vedeţi că nu o să ne fie uşor să ajungem la Euro 2016. O să avem cel puţin două echipe puternice în grupa de calificare.

L-a abandonat pe Hagi

Mircea Sandu s-a spălat pe mâini, atunci când lucrurile au ieşit prost. Gheorghe Hagi a dezvăluit cum a procedat şeful FRF, după ce România a ratat calificarea la CM 2002, după barajul cu Slovenia. „Atunci, n-a fost cu mine. Am fost lăsat pe apa sâmbetei atunci. Singur!“, a povestit „Regele“ într-un interviu acordat „Adevărul“ în august 2013.

CITEŞTE ŞI:

*Ultimul weekend cu Sandu la FRF: Vrea rentă viageră, dar merită „pensie“ de necalificat. O analiză dură şi tristă

*Bilanţul fotbalului juvenil condus de Mircea Sandu: 8 calificări din 57 posibile

*Bilanţul primei reprezentative cu Sandu, şef la FRF: 5 calificări din 12 posibile

*Corupţia a făcut ravagii în arbitraj: niciun român la turneele finale

*Fotbal fără regulamente, abonat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

*A făcut şi lucruri bune: realizările lui Mircea Sandu după 24 de ani la FRF

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă