Cu un Djokovici nu se câştigă Cupa Davis! Cehia a învins Serbia cu 3-2 şi a câştigat „Salatiera de Argint“, chiar la Belgrad, în faţa fanaticilor suporteri sârbi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Djokovici nu a putut FOTO AFP

Novak Djokovici a câştigat degeaba două meciuri pentru Serbia în finala Cupei Davis, Cehia reuşind să se impună la general cu 3-2, obţinând astfel trofeul "Salatiera de Argint".

După ce vineri şi sâmbătă s-au disputat trei din cele cinci meciuri ale finalei Cupei Davis dintre Serbia şi Cehia, duminică au avut loc, la Belgrad, ultimele două partide de simplu. După două zile de concurs, sârbii erau conduşi cu 2-1 şi aveau nevoie de două victorii pentru a câştiga "Salatiera de Argint".

Însă, fără aportul lui Tipsarevici, accidentat, Novak Djokovici nu a reuşit să le ţină piept, de unul singur, cehilor, chiar dacă a câştigat ambele meciuri în care a reprezentat ţara vecină României. Vineri, numărul doi mondial a câştigat cu Stepanek (3-0), iar duminică s-a impus în faţa lui Thomas Berdych (3-0). 

Cu ciuda victoriilor lui Djokovici, înlocuitorul lui Tipsarevici, Lajovici, nu s-a ridicat la nivelul unei finale de Cupă Davis şi a pierdut, la scorul de 2-2 la general, confruntarea decisivă cu Berdych în trei seturi, scor 3-6, 1-6, 1-6. 

După trei zile de concurs, pe arena din Belgrad, Cehia a câştigat cu 3-2 finala Cupei Davis, în faţa fanaticilor suporteri sârbi, care au privit cu lacrimi în ochi cum tenismenii cehi ridică deasupra capului "Salatiera de argint". Succesul în faţa Serbiei i-a adus Cehiei acest trofeu pentru a doua oară consecutiv, după cel obţinut anul trecut în finala cu Spania. Cehii au câştigat Cupa Davis de trei ori în istorie (1980, 2012 şi 2013).

Duminică / 17 noiembrie

Novak Djokovici - Tomas Berdych 6-4 7-6, 6-2

Dusan Lajovici - Radek Stepanek 3-6, 1-6, 1-6

Sâmbătă / 16 noiembrie

Tomas Berdych, Radek Stepanek  - Nenad Zimonjici, Ilija Bozoljac / 6-2, 6-4, 7-6 (7/4)

Vineri / 15 noiembrie

Novak Djokovici - Radek Stepanek / 7-5 6-1 6-4

Dusan Lajovici - Tomas Berdych / 3-6 4-6 3-6

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă