CTP vede o mulţime de slăbiciuni în jocul lui Halep: ce crede că a scos în evidenţă eliminarea Simonei la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu

Reputatul jurnalist, care e şi un bun cunoscător al sportului alb, a făcut o analiză tehnică după confruntarea Halep - Cornet, în turul I, la Madrid, care a dus la eliminarea jucătoarei din România.

Simona Halep a ratat toate momentele-cheie ale meciului cu Alize Cornet (Franţa, 28 WTA) şi riscă să aibă o cădere de un loc în ierarhia mondială, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

După eliminarea ei prematură, la Madrid, Halep mai are un singur turneu la dispoziţie pentru a-şi regla jocul pe zgură în vederea participării la Roland Garros (24 mai - 7 iunie). Totuşi, într-o analiză pentru „Gândul“, Cristian Tudor Popescu a identificat foarte multe probleme în jocul lui Halep şi e greu de crezut că toate aceste slăbiciuni pot fi remediate în doar câteva săptămâni.

Ce a scris?

Simona a întâlnit la Madrid o Alizé Cornet foarte hotărâtă, energică, cu mare dorinţă de victorie. Franţuzoaica a încercat tot timpul să aibă iniţiativa, să-şi impună jocul agresiv şi, în bună măsură, a reuşit. Impresionantă, de asemenea, determinarea cu care a alergat după toate mingile, chiar şi după cele ca şi pierdute, obligând-o pe Simona să lovească mereu o dată în plus şi să greşească mult.

În afară de erorile, forţate şi neforţate, ale Simonei, au mai fost două elemente care au decis câştigătoarea.

1) Scurtele foarte bine puse, tehnic şi tactic, de Cornet, dublate de faptul că Simona tot nu ştie ce să facă cu mingile căzute în apropierea fileului.

2) Recuperările numeroase ale lui Alizé cu reverul slais cu o mână, pe loviturile de atac în unghi ale Simonei – acest procedeu defensiv, foarte util, Simona nu-l foloseşte deloc.

De serviciul, din nou nesigur, al Simonei – a pierdut primul set cu o dublă greşeală – nu mai vorbesc.

Dincolo de faptul că încă de la primele schimburi de mingi s-a văzut că franţuzoaica are un bioritm mai sus, situaţie cu care n-ai ce să faci, asta e, rămân, în perspectiva turneelor de la Roma şi Roland Garros, fisurile tehnico-tactice în jocul Simonei Halep, scoase în evidenţă de Alizé Cornet, ca teme de lucru pentru Darren Cahill şi Victor Ioniţă.
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete