CTP trage un semnal de alarmă: De ce Halep risca să fie sancţionată în meciul câştigat cu Sofia Kenin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu a analizat partida care a trimis-o pe Simona Halep în turul III de la Australian Open 2019.

Simona Halep se descurcă greu, dar bine la Melbourne, în primul turneu major la care s-a prezentat fără antrenor după ce a încheiat colaborarea cu Darren Cahill.

La Australian Open, liderul mondial e însoţit de Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup, deşi acesta nu e, oficial, antrenorul Simonei. Totuşi, cu siguranţă, Segărceanu joacă rolul consilierului pentru Halep la Australian Open şi o ajută cu sfaturi. Într-o intervenţie la Digi 24, Cristian Tudor Popescu a remarcat un moment în setul decisiv al meciului Halep – Kenin care i-ar fi putut aduce Simonei o sancţiune pentru „coaching“, lucru interzis la turneele de Grand Slam.

Ce a spus Cristian Tudor Popescu?

*S-a ajuns la 4-2. E, aici o clipă m-am îndoit, am văzut-o pe Simona obosită oarecum, nu atât fizic, cât psihic şi făcea semn spre tribune: Ce să fac? Ce să fac? După care a aplicat ceea ce a transmis Florin Segărceanu din tribună, cu un gest. I-a făcut un gest cu mâna Florin - sper că nu l-au văzut şi oficialii ca să-l sancţioneze pentru coaching - i-a făcut gestul de „val“, cu mâna, de săritură în apă cu palma, ceea ce înseamnă: Curbează-i loviturile! Nu-i mai da plat, pentru că îi convine! Umflă-i mingile! Umflă-i traiectoriile! Ceea ce Simona a şi făcut şi Kenin a început să greşească.

*Am simţit în acest meci nesiguranţa Simonei. Se uita mereu acolo unde ar fi trebuit să fie Darren Cahill, dar, bineînţeles, nu poate să o ajute aici, la un Grand Slam, nu-i permite regulamentul, dar simpla lui prezenţă, o privire din ochi, un gest, o ajută pe Simona foarte mult. Am simţit-o că îi lipseşte acest sprijin. Florin Segărceanu i-a dat, v-am spus, o indicaţie, prin gest, foarte bună, la un moment dat, dar totuşi Simona cred că trebuie să-şi ia, la un moment dat, un antrenor, să găsească o soluţie.

*Să ştiţi că antrenorul e important şi dacă nu-ţi spune nimic. Trebuie să ai pe cineva pe care să-ţi sprijini privirea şi-n care să ai încredere în timpul meciului. Şi asta i-a lipsit aici Simonei.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă