CTP, încântat: „Simona is back in business!“. Ce l-a bucurat cel mai mult după victoria lui Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu a explicat de ce a fost bine că Halep a jucat un meci solicitant în turul I

Cristian Tudor Popescu a savurat debutul Simonei Halep (3 WTA) la Australian Open 2020 la capătul unui meci în care românca a muncit din greu pentru victorie.

Simona Halep şi-a făcut încălzirea în primul tur de la Australian Open, având un duel solicitant cu Jennifer Brady (49 WTA), o americancă în faţa căreia avusese nevoie de trei seturi pentru a învinge în precedenta lor întâlnire.

De această dată, constănţeanca de 28 de ani a rezolvat calificarea în minimum de seturi, însă primul a fost pe muchie de cuţit, dominat chiar de Brady, la un moment dat! De altfel, la scorul de 6-5, americanca a irosit trei mingi de set. A fost momentul în care Halep a reuşit să întoarcă soarta partidei pentru a învinge cu 7-5, 6-1. 

Într-o intervenţie la Digi Sport, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut o analiză a debutului Simonei la Australian Open 2020.

Ce a spus Cristian Tudor Popescu?

*Această victorie este cu atât mai preţioasă, cu cât a fost obţinută mai greu, în primul tur al Australian Open. Astfel de meciuri propulsează mai ales jucătoarele şi jucătorii mari, aşa cum este şi Simona Halep.

*La turneul precedent, cel de la Adelaide, Simoina nu era conectată la atmosfera de mare turneu, n-a fost în meci, în niciuna dintre cele două partide disputate acolo. Acum, şi putem spune că datorită lui Jennifer Brady, Simona <<is back în business>>. Este conectată la tenisul de mare turneu.

*Am văzut nişte lucruri îmbucurătoare în acest prim meci. Spuneam după meciul cu Sabalenka că Simona trebuie să vină mai des în faţă şi aşa să se familiarizeze mai mult cu mingile jucate din apropierea fileului, în condiţii de presiune. Asta a făcut Simona acum, a fost extraordinar. A pus trei stopuri, toate reuşite, toate cu punct, dintre care la minge de set a avut curajul să pună scurtă cu reverul şi a câştigat punctul.

*La tiebreak, la 2-2, a pus o scurtă perfectă şi de acolo s-a desprins şi nu a mai lăsat conducerea. A reacţionat excelent la mingile scurte ale lui Brady. Asta i-a dat încredere şi echilibrul s-a rupt în sensul normal, este o diferenţă de clasă între cele două. 

*Foarte bine jucat tactic, Simona a alternat mingile înalte cu cele joase, a variat jocul, pentru că cel mai rău este să joci cu Brady la şold, la nivel.

*Are un serviciu foarte bun, are serviciu de Top 10 Brady. Este foarte important acest meci de prim tur. Dacă ar fi câştigat Simona uşor pe mai multe greşeli ale adversarei, nu era bine.

*Lucrul cel mai important a fost întoarcerea lui Cahill şi că împreună vor face un sezon bun.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine