Croaţia, lovită de COVID-19: Vicecampioana mondială pierde un jucător de bază, la Euro 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivan Perisic

După un start mai slab, cu o înfrângere în Anglia (0-1) şi o remiză cu Cehia (1-1), croaţii s-au calificat în optimi, după o victorie entuziasmantă pe „Hampden Park“ din Glasgow: 3-1 cu Scoţia. Din păcate, unul dintre eroii acel meci a fost plasat în izolare.

În ciuda unor previziuni apocaliptice, Euro 2020 s-a desfăşurat până acum fără probleme majore legate de COVID-19. 

Cu excepţia unor cazuri izolate, echipele naţionale au fost ferite de îmbolnăviri. Iar decizia UEFA de a impune intrarea suporterilor în tribune s-a dovedit a fi una excelentă! De altfel, cea mai frumoasă atmosferă de la acest European e la Budapesta unde, spre bucuria tuturor, se joacă pe un stadion arhiplin.

În mijlocul unei organizări aproape ireproşabile, naţionala Croaţiei a fost lovită de ghinion. Pentru că tocmai l-a pierdut pe mijlocaşul Ivan Perisic (32 de ani), care a avut un test pozitiv de COVID-19. Drept urmare, Perisic a fost plasat în izolare, pentru următoarele zece zile, şi va rata meciul cu Spania din optimi (28 iunie, Copenhaga, ora 19.00). Ceilalţi jucători ai Croaţiei au fost testaţi şi nici unul n-a luat boala de la Perisic. 

2 goluri şi o pasă de gol e bilanţul lui Ivan Perisic la acest turneu final.  

Euro 2020, tabloul optimilor

*Amsterdam, 26 iunie: Ţara Galilor - Danemarca 0-4

*Londra, 26 iunie: Italia - Austria 2-1 (după prelungiri)

*Budapesta, 27 iunie, ora 19.00: Olanda - Cehia

*Sevilla, 27 iunie, ora 22.00: Belgia - Portugalia

*Copenhaga, 28 iunie, ora 19.00: Croaţia - Spania

*Bucureşti, 28 iunie, ora 22.00: Franţa - Elveţia

*Londra, 29 iunie, ora 19.00: Anglia - Germania

*Glasgow, 29 iunie, ora 22.00: Suedia - Ucraina

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată