Crina Pintea: S-a simţit lipsa Cristinei Neagu, până acum totul a fost în jurul ei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crina Pintea FOTO EPA-EFE

Pivotul naţionalei de handbal feminin a României, Crina Pintea, a declarat, vineri seară, pentru TVR, după eliminarea în semifinale de către Rusia, că „acestea au fost şansele astăzi” şi că s-a simţit lipsa Cristinei Neagu foarte mult, pentru că „până acum, totul a fost în jurul ei”.

”Nu am reuşit astăzi, îmi pare foarte rău. Am fost atât de aproape, din păcate astea au fost şansele astăzi. Îmi doresc să ne odihnim. S-a simţit lipsa Cristinei Neagu foarte mult, până acum totul a fost în jurul ei. A fost cu sufletul alături de noi, am încercat să jucăm pentru noi, dar şi pentru, nu a ieşit”, a declarat Crina Pintea, pentru TVR.

La rândul său, antrenorul Ambros Martin a spus în conferinţa de presă că echipa a dat totul, dar ”Rusia a fost mai bună”, iar România nu a putut mai mult astăzi.

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă vineri, la Paris, de campioana olimpică Rusia, scor 28-22 (16-15), în semifinalele CE, şi va juca pentru medalia de bronz.

Din tribune, echipa României a fost încurajată şi de căpitanul ei, Cristina Neagu, diagnosticată cu ruptură de ligament anterior încrucişat, după accidentarea din meciul cu Ungaria, în urma faultului unei adversare.  Neagu, complet echipată în negru, s-a manifestat de-a lungul întregului meci şi s-a bucurat maxim la fiecare reuşită a coechipierelor. Entuziasmul ei însă, nu a fost de ajuns, pentru că România, după o primă repriză curajoasă a cedat disputa cu campioana olimpică.

Jucătoarele României au recompensat-o cu aplauze la final, dar şi cu mesajul ”Pentru Cris!”, inscripţionat pe tricouri albe purtate pe sub cele oficiale de joc şi pe care le-au arătat în faţa tribunei unde stătea căpitanul naţionalei.

În urma rezultului, tricolorele vor juca pentru medalia de bronz duminică, de la ora 15.00, cu învinsa din a doua semifinală, dintre campioana mondială Franţa şi Olanda, meci programat în această seară, de la ora 22.00. Finala CE va avea loc tot duminică, de la ora 18.30, între Rusia şi câştigătoarea celei de-a doua semifinale.

Tot vineri, în meciul pentru clasarea finală pe locurile 5-6, deţinătoarea trofeului, Norvegia, a învins Suedia, cu 38-29 (22-14).

Echipa României s-a calificat în semifinale după clasarea pe locul 2 în grupa a II-a.

Obiectivul echipei României la CE2018 a fost clasarea pe unul din locurile 1-6, fiind deja atins. Tricolorele şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019 (Japonia), fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”