Craiova răspândeşte coronavirusul: A fost bolnav, dar a intrat în contact cu o armată de oameni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Bergodi a mai fost o dată suspect de COVID-19, însă la vremea respectivă, oficialii craioveni au spus că testul său a fost, de fapt, neconcludent

Din păcate, lipsa de responsabilitate, manifestată la cel mai înalt nivel, contribuie din plin la evoluţia nefavorabilă a epidemiei în România.

„În România, regulile sunt pentru fraieri!“, a spus, la un moment dat, Leo Grozavu, antrenorul formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe. Şi, din păcate, vorbele sale reflectă realitate, după cum se vede, mai ales în fotbalul românesc.

Într-un moment în care s-au format mai multe focare la echipe precum Dinamo, CFR Cluj (aici, 23 de bolnavi s-au dovedit a fi falşi, ulterior!) sau Astra Giurgiu, cei de la CS U Craiova au considerat că ar fi bine să fenteze efectuarea unor teste! Înaintea meciului cu CFR Cluj de luni, decisiv pentru stabilirea campioanei, s-a aflat că lotul oltenilor n-a mai făcut niciun test anti-COVID de la... 24 iulie!

Oltenii au plătit, în schimb, testele formaţiei Astra Giurgiu (!!!), fiindcă, descoperind mai mulţi jucători pozitivi în lotul lor, au obţinut amânarea meciului! 

Cu un lot netestat de 10 zile, Craiova a înfruntat CFR Cluj şi, la o zi după meci, a găsit timp să facă, totuşi, controalele anti-COVID. Iar rezultatele au arătat că antrenorul Cristiano Bergodi are coronavirus! Ceea ce înseamnă că, luni, italianul, având deja boala, a intrat în contact cu o armată de oameni atât din propria echipă, cât şi din formaţia adversă!

E o situaţie extrem de periculoasă, mai ales că, potrivit ultimelor studii, s-a dovedit că bolnavii de COVID-19 sunt extrem de contagioşi, înainte de a dezvolta simptome ale bolii, ceea ce e şi cazul lui Bergodi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!