Craiova, planuri de viitor după triumful din Cupa României! Ouzounidis: „Să facem echipa mai puternică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe „Ilie Oană“ din Ploieşti, în faţă a 1.500 de spectatori, Universitatea a câştigat Cupa României, sâmbătă seara, după ce a învins cu 3-2, după prelungiri, pe Astra Giurgiu.

Rezultatul finalei a salvat sezonul formaţiei din Bănie, după rateul din campionat, oltenii urmând să joace în Europa, în turul II preliminar al Conference League. 

La finalul meciului cu Astra, antrenorul învingătorilor, Marinos Ouzounidis, şi-a felicitat jucătorii şi a vorbit deja despre obietivele sezonului viitor. "Avem jucători buni, avem echipă bună. Problema este când ne pierdem capul, dar asta este ceva ce nu se poate schimba rapid. Avem nevoie de timp pentru a schimba asta. Cred că că am fi meritat mai mult în campionat. Din cauza greşelilor nostre, am pierdut oportunitatea de a lupta pentru primul loc. Nu ştiu dacă în final am fi reuşit să câştigăm ceva în campionat, dar greşelile ne-au făcut să pierdem oportunitatea de a fi mai competitivi.Am început deja să vorbesc cu patronul despre jucătorii pe care îi dorim, despre schimbările pe care trebuie să le facem, acum avem timp să vorbim cu calm, să luăm deciziile corecte, să facem echipa mai puternică. Vom încerca să ajungem în grupe (n.r. - în Conference League). Depinde de transferurile pe care le vom face, de jucătorii pe care îi vom avea la dispoziţie", a  spus tehnicianul.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut