Costel Gâlcă, primele declaraţii oficiale: „Probabil Laurenţiu Reghecampf nu mai avea motivaţie la Steaua“. Stafful şi obiectivele noului antrenor din Ghencea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Gâlcă, noul antrenor al Stelei FOTO Mediafax

Costel Gâlcă a fost prezentat oficial ca antrenor al campioanei României, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi, în Ghencea. Tehnicianul a vorbit despre abordarea pe care o va avea şi obiectivele propuse pentru perioada în care va ocupa banca tehnică a roş-albaştrilor.

Steaua şi-a găsit antrenor. Cine e noul tehnician al campioanei României

Valeriu Argăseală (preşedintele Stelei): „Începând de astăzi, Costel Gâlcă este noul antrenor al clubului Steaua. Contractul se întinde pe durata a doi ani, după discuţiile avute, urmând ca el să fie antrenorul principal al echipei şi, împreună cu stafful, să reuşească să câştige campionatul, să ne calificăm în Champions League şi să mergem în acelaşi ritm în Cupa României. O să fie ceva mai greu, pentru că începând din acest an intră în discuţie şi Cupa Ligii, dar lotul e construit de aşa manieră încât îşi poate permite să joace cele patru competiţii.

Ne-am dorit să lucrăm împreună, este stelist, este jucător care ştie ce înseamnă Steaua, este antrenor care ştie ce înseamnă Steaua şi ca atare va fi foarte uşoară trecerea de la Federaţie la Steaua. Am discutat împreună cu el şi cu preşedintele FRF, a fost de acord şi pe această cale îi mulţumesc domnului preşedinte pentru amabilitatea de care a dat dovadă. Aş vrea să ne vedem în primăvară în Champions League, iar în vară câştigând campionatul şi Cupa României. Piovaccari nu este încă plecat, suntem în discuţii cu Sampdoria. Jucătorii nu vor pleca la alte echipe decât dacă ofertele vor fi de nerefuzat. Nu există ţintă de transfer, să plece un jucător anume. Pentru a fi antrenor la Steaua criteriile nu sunt atât de greu de stabilit. A fost modelul Reghecampf: jucătorul care a fost la Steaua şi antrenorul care a făcut performanţă şi a comunicat foarte bine cu echipa. Argumentele sunt că ştie filozofia Stelei, că ştie ce înseamnă performanţă şi competiţia mare şi are un grup de jucători destul de tineri şi de talentaţi şi sunt aproape toţi, cu două excepţii, jucători români“.

VIDEO Prezentarea oficială a noului antrenor al Stelei, Costel Gâlcă

Costel Gâlcă (noul antrenor al Stelei): „Ţin să mulţumesc clubului Steaua şi tuturor care m-au susţinut şi au avut încredere în mine. N-am să-i dezamăgesc, am să fac tot ceea ce este posibil omeneşte ca Steaua să strălucească. N-am experienţă ca antrenor, dar munca dă roade şi eu şi stafful meu vom munci din greu. Cred că e un moment important pentru mine şi sper ca prin munca pe care o să o depun la Steaua să o aduc acolo unde îi este locul şi unde a fost în ultimii ani. Nu-mi propun să schimb multe lucruri la Steaua, pentru că munca depusă de Laurenţiu Reghecampf a fost foarte bună. O să încerc să iau informaţii de la toţi care au colaborat cu el şi, de ce nu, şi cu el. Am venit la stadion cu nostalgii, cu amintiri frumoase, care sper să fie în continuare. Orice antrenor şi-ar dori să facă performanţă la Steaua. Schimbările sunt pentru a veni cineva cu o motivaţie, probabil Laurenţiu Reghecampf n-a mai continuat pentru că n-a mai găsit motivaţie. Îl am secund pe Dumitru Zunea. antrenor cu portarii Ştefan Preda.

Chiar dacă îmi doresc alt sistem, zic 4-3-3, trebuie să văd cum răspund jucătorii la acest sistem. N-am intrat în detalii despre transferuri, e prea devreme.
Astra a demonstrat că e o echipă bună, Petrolul se va întări, nu ştiu Dinamo şi CFR Cluj în ce situaţii sunt, dar o analiză mai bună o voi face cu timpul. De obicei, antrenorii tineri se uită la toţi, dar cred că ia câte puţin de la toţi. Filozofia mea e multă muncă şi multă disciplină. Jucătorii să se aştepte la un antrenor căruia îi place disciplina, care este comunicativ şi aproape de ei. Toţi jucătorii sunt importanţi, pentru mine e importantă echipa. Pe Piţurcă îl cunosc de atât timp, mi-a fost antrenor, o să vorbesc cu el direct. Suporterii să fie aproape de noi, cu ajutorul lor putem avea succese“.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort