Costel Gâlcă: "Eu sunt vinovatul nr. 1, dar nu m-am gândit să demisionez"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat după meciul cu Oţelul Galaţi, scor 1-2, că el este principalul vinovat pentru rezultate şi că steliştii se află pe primul loc la un "punct fragil" de ASA Târgu-Mureş, dar nu s-a gândit la demisie.

"Eu sunt vinovatul numărul unu pentru rezultate, pentru că nu reuşesc să-i fac pe jucători să înţeleagă cât de importantă este fiecare partidă. Este logică reacţia suporterilor, mă simt vinovat de rezultatele echipei. Încă suntem pe primul loc, cu un punct fragil şi cu jocul pe care-l avem, dar nu m-am gândit la demisie", a spus Gâlcă. Fostul internaţional a menţionat că pentru echipa sa este din ce în ce mai greu. "Încă un meci în care nu am câştigat, am ieşit prea relaxaţi, am avut distanţă între linii şi i-am permis adversarului să-şi creeze ocazii, iar din trei şanse două le-a fructificat. Este din ce în ce mai greu. Suntem conştienţi că ASA este la un punct, iar jocul nu este ca cel din tur. Vreau ca meciurile să se joace doar pe teren. Am avut penalty la Prepeliţă, iar primul lor gol a fost din ofsaid, eram chiar pe linie. Mi-aş dori ca echipa care câştigă campionatul să o facă pe teren. Aş vrea să pierdem titlul pe teren, jucând fotbal. În prea multe meciuri s-a greşit împotriva Stelei", a afirmat Gâlcă.

Tehnicianul a precizat că este o diferenţă mare între prestaţia echipei în tur şi cea din retur, însă şi lotul s-a schimbat. "E diferenţă mare între jocul din tur şi cel din retur. Dar au venit şi jucători noi şi ne-au plecat jucători importanţi. Au plecat cel care marca, cel care crea şi cel care dădea siguranţă în spate: Keşeru, Sânmărtean, Szukala. Să luăm un caz concret: Tamaş a venit după o accidentare, e normal să aibă nevoie de timp ca să se adapteze. Avem nevoie de Tamaş, dar şi de rezultate. În cazul lui Ţucudean e la fel", a explicat el.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie