Cosmin Olăroiu, după meciul pierdut cu China: "Am avut ghinion, dar nu e totul terminat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu Olăriu pe bancă, Arabia Saudită a pierdut cu 1-0 primul meci de la Cupa Asiei pe Naţiuni. Echipa lui Oli a ratat un penalty în minutul 61 şi a luat gol în minutul 61.

"După un astfel de meci este greu de făcut o analiză imediat. Am avut ghinion, am fost mai mult decât ghinionişti. În prima repriză, adversarii noştri ne-au blocat bine şi nu am găsit spaţii ca să ne folosim viteza. În repriza a doua am jucat ma bine, ne-am creat câteva ocazii şi am avut un penalti. Şi din nefericire am primit gol din lovitură liberă. Trebuie acum să ne gândim la meciul următor, cu Coreea de Nord. Mai avem şanse de calificare, nu se termină totul după primul meci", a spus Olăroiu.

Reprezentativa Arabiei Saudite, antrenată de Cosmin Olăroiu, a fost învinsă, sâmbătă, la Brisbane, cu scorul de 1-0 (0-0), de naţionala Chinei, într-un meci din grupa B a Cupei Asiei pe Naţiuni.

Golul a fost marcat de Hai, în minutul 81.

Arabia Saudită a ratat un penalti în minutul 61, prin Hazazi.

Arabia Saudită mai e în grupă cu Uzbekistan şi Coreea de Nord. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat