Cosmin Contra s-a enervat la conferinţa de presă înaintea meciului cu Malta! Ce l-a deranjat pe antrenorul naţionalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selectionerul Cosmin Contra a ţinut să le răspundă celor care l-au contestat după eşecul suferit de România în meciul cu Spania, 1-2, în preliminariile Euro 2020.

Deşi spune ca nu este deranjat de critici, Contra nu a ratat ocazia de a îi pune la punct pe cei care au scos în evidenţă jocul tern al echipei naţionale şi deciziile tehnicianului de la partida cu selecţionata iberică.

"Nu sunt dezamăgit de critici, fac parte din viaţa sportivă. Niciodată nu am fost un antrenor fricos. Am încercat să aleg exact tactica cu care am crezut ca pot sa pun în dificultate echipa Spaniei. Dar cum noi vorbim de meciurile actuale şi nu vorbim de meciurile Spaniei, o să vă spun eu rezultatele pe care le-au avut spaniolii împotriva unor adversari probabil mai puternici decât noi. Da?

La meciul de acasă cu Suedia, Spania a avut, în prima repriză, o posesie de 80 la sută şi au avut 6-7 ocazii clare, iar portarul lor a făcut mai multe minuni decât a făcut Tătăruşanu în prima repriză. Croaţia, vicecampioană mondială, a luat 6 pe terenul Spaniei. Cu Norvegia a pierdut 2-1, dar după ce Spania a ratat 6-7 ocazii. În Anglia au bătut cu 2-1, dar au mai avut vreo 6-7 ocazii. Atunci Spania este o echipă care, oricare ar fi adversarul, prin jocul pe care îl practica şi prin jucătorii pe care îi are, prin mobilitatea pe care o are şi prin posesia pe care o are, face să sufere oricare adversar", a spus Contra intr-o conferinta de presa, citat de ziare.com.

Cosmin Contra a mai spus că România se va califica la turneul final al Euro 2020 dacă va câştiga ultimele 4 meciuri din actuala campanie.

"Urmează patru finale şi depinde doar de noi. Orice pas greşit va însemna şanse mult mai mici de calificare, dar dacă vom câştiga toate cele patru meciuri vom merge la Campionatul European. Mi-ar plăcea să joc ca echipa Spaniei, dar trebuie să ai şi jucători pentru asta. Pentru Malta, le-am transmis jucătorilor că trebuie să marcheze cât mai repede şi să dăm cât mai multe goluri pentru că la final contează şi golaverajul. Malta este o echipă bine organizată din punct de vedere defensiv, la primul meci ne-a făcut presing mare, doar faptul că am dat gol repede, ne-a făcut meciul mai uşor", a declarat selecţionerul.

Antrenorul nu a dorit să răspundă la o întrebare legată de o eventuală remaniere a lotului, după ce a afirmat că jucătorii au intrat cu teamă la meciul cu Spania.

Naţionala României întâlneşte Malta, duminică, de la ora 19.00, în preliminariile Euro-2020.

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”