Cori Gauff dă extemporal cu Simona Halep, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep o va întâlni pe revelaţia actualei ediţii, Coro Gauff, jucătoare care, la doar 15 ani, a eliminat deja nume importante din circuit. Meciul va fi transmis în direct de Eurosport

Coco Gauff, o sportivă asupra căreia erau deja aţintiţi toţi ochii încă de la accederea pe tabloul principal , a făcut o partidă memorabil în turul 3, unde învins-o pe Polona Hercog, după o confruntare dramatică în care a fost nevoită să salveze 2 mingi de meci. În urma acestei performanţe, Gauff a devenit cea mai tânără jucătoare ajunsă în săptămâna a doua a unui Grand Slam de la Jennifer Capriati (tot la vârsta de 15 ani) la Wimbledon 1991.

Puştoaica, supranumită  noua Serena Wiliams, a adunat deja şase meciuri la Wimbledon, fiind nevoită să joace şi trei partide în calificări. De remarcat că în toate aceste jocuri, Cori a pierdut un singur set, deşi a avut în faţă şi jucătoare experimentate, precum Venus Williams sau Magdalena Rybarikova.

În optimi însă, Cori Gauff va da peste o jucătoare de alt calibru, fostul număr 1 WTA şi singura româncă rămasă în competiţie, Simona Halep. Cele două sportive nu s-au mai întâlnit niciodată până acum, jucătoarea din SUA fiind la primul turneu de senioare la care are rezultate notabile.

Nu se teme de Simona Halep

Noua senzaţie a tenisului feminin, Cori Gauff a vorbit foarte liniştită despre meciul cu Simona. " Am văzut-o jucând de multe ori. Nu am lovit niciodată cu ea, nu ne-am antrenat sau ceva. Nu ştiu cum o să se simtă mingea ei când vom juca, dar sunt familiară cu stilul ei doar privind-o foarte mult. O sa pregătesc meciul cu Simona Halep la fel cum fac cu  orice alta partida. Rutina mea a mers foarte bine până acum, aşa că voi face aceleaşi lucruri şi în continuare. Nu ştiu dacă mă simt diferit pentru că am ajuns în a doua săptămâna a unui turneu de Mare Slam. Anul trecut pe vremea asta jucam la junioare şi pierdeam în sferturi. Este un mare pas înainte să ajung în optimi la senioare", a declarat Gauff.

Superlativele curg din toate direcţiile la adresa americancei, una dintre cele mai mari susţinătoare ale ei fiind însăşi Serena Williams. "Cred că avem jucătoare de 15 ani, cum am fost şi eu, care habar nu au ce să facă dacă ar fi la Wimbledon. Apoi, o avem pe Coco, care ştie perfect cum să gestioneze tot. Face totul perfect, sunt o mare fană a ei ", a spus renumita jucătoare.

Cine este Cori Gauff

Cori Gauff s-a născut în Georgia, dar s-a stabilit în sudul Floridei pentru a se dedica tenisului. Părinţii săi au fost ambii sportivi, tatăl baschetbalist, mama atletă. La 13 ani, a devenit cea mai tânără jucătoare prezentă într-o finală de US Open rezervată junioarelor, iar apoi a câştigat Roland Garros la acelaşi nivel.

Cu toate că are doar 15 ani, Cori face deja o grămadă de bani din publicitate. Potrivit Forbes, sportive de culoare va încasa peste un milion de dolari în acest an doar din contracte de imagine. O sumă incredibilă, judecând că totuşi e vorba despre o puştoaică fără vreo performanţă notabilă în WTA.

Înainte de startul turneul de la Londra, Cori Gauff se afla pe locul 313 WTA, iar calificarea în optimi i-a asigurat deja un salt spectaculos în clasament, până pe poziţia 139. Un loc în sferturi însă, i-ar garanta intrarea în top 100, pentru ca o ipotetică câştigare a trofeului să o aducă în perajma locului 20 WTA.

Cori Gauff, parcursul până în optimi

turul 3 Polona Hercog (60 WTA) 3-6, 7-6 (7), 7-5
turul 2 Magdalena Rybarikova (139 WTA) 6-3, 6-3
turul 1 Venus Williams (44 WTA) 6-4, 6-4
calificări tur 3 Greetje Minnen (128 WTA) 6-1, 6-1
calificări tur 2 Valentyna Ivakhnenko (251 WTA) 6-2, 6-3
calificări tur 1 Aliona Bolsova (92 WTA) 6-3, 6-4

Simona Halep, parcursul până în optimi

turul 3 Victoria Azarenka 6-3, 6-1
turul 2 Mihaela Buzarnescu 6-3, 4-6, 6-2
turul 1 Aliaksandra Sasnovich 6-4, 7-5

Programul românilor la Wimbledon

Turneul din capitala Angliei este singurul Grand Slam la care nu se joacă tenis în duminica dintre cele două săptămâni ale competiţiei. Astfel, conform tradiţiei, toate meciurile din optimi sunt înghesuite în ziua de luni a celei de a doua săptămâni, cunoscută şi sub denumirea de 'Manic Monday'. România va avea astăzi trei reprentanţi pe tabourile de concurs, Simona Halep, Horia Tecău şi Raluca Olaru.

Dublu băieţi

Horia Tecău/Jean-Julien Rojer - Maximo Gonzalez/Horacio Zebalos (Argentina) - ora 13.00

Simplu fete

Simona Halep - Cori Gauff (313 WTA) - nu înainte de ora 16.30

Dublu mixt

Raluca Olaru/Franko Skugor - Frances Tiafoe/Venus Williams - nu înainte de ora 18.30

Mai multe pentru tine:
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători