Corespondenţă de la Melbourne - Irina Begu şi-a stabilit un obiectiv îndrăzneţ după ce a făcut un meci fantastic în primul tur de la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu a impresionat în meciul din primul tur de la Australian Open, unde a avut o revenire de senzaţie în partida cu rusoaica Ekaterina Makarova.

Begu a acces în turul secund, după 3-6, 6-4, 8-6, revenind de la 0-4 în setul II şi de la 1-4 şi 2-5 în setul decisiv. Mulţumită de evoluţia ei şi de faptul că nu a cedat în momentele dificile, Irina şi-a stabilit un obiectiv îndrăzneţ la Australian Open. "Aş vrea să joc un sfert de finală. Cred că sunt capabilă să fac asta. Mă simt bine, sunt pregătită şi jocul mi-a arătat că mă pot bate cu orice", a spus Irina după meciul cu Makarova.

Obiectivul ei nu este câtuşi  de puţin imposibil. În turul secund, Begu (locul 40 WTA) va juca împotriva croatei Petra Martici (81 în lume). Apoi, ea poata da peste Belinda Bencici, care a scos-o în primul tur pe Venus Williams, iar în optimi peste una dintre Gavrilova, Mertens, Cornet sau Goerges.

Nu sunt adversare de speriat, astfel că Begu ar putea bifa la Australian Open cel mai bun rezultat al ei la un Grand Slam. În 2015, ea a jucat în optimi la Melbourne, dar a fost eliminată de Eugenie Bouchard, scor 1-6, 7-5, 2-6. La vremea respectivă, Irina era locul 47 în lume, iar canadianca locul 7 WTA. Tot în optimi, Irina a ajuns şi la Roland Garros în 2016.

Cât priveşte planurile ei pe termen mai lung, anul acesta begu vizează intrarea în Top 20 WTA şi prezenţa la turneul de la Zhuhai, varianta mai mică a Turneului Campioanelor, care anul trecut a fost câştigat de Julia Goerges.

Adevărul la Australian Open 2018 - Proiect susţinut de Aqua Carpatica

Posibilul traseu al Irinei Begu la Australian Open

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie