Contra pierde doi fotbalişti importanţi pentru meciurile cu Norvegia şi Malta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra

Naţionala României va întâlni în luna iunie Norvegia şi Malta, ambele în deplasare, în preliminariile de calificare la Euro 2020.

Selecţionerul Cosmin Contra nu va putea conta la aceste partide pe doi dintre jucătorii importanţi ai echipei. 

Este vorba despre Vlad Chiricheş şi Constantin Budescu, ambii cu probleme medicale. Cei doi trebuie să se opereze şi vor lipsi trei luni de pe gazon, astfel că sezonul s-a încheiat pentru ei.

Partida Norvegia – România se va juca vineri, 7 iunie, la Oslo, pe Ullevaal Stadion, cu începere de la ora locală 20:45 (21:45 ora României). Patru zile mai târziu, luni, 10 iunie, la Attard, pe National Stadium Ta’Qali, de la ora locală 20:45 (21:45 ora României), tricolorii vor întâlni reprezentativa Maltei.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”