Conducerea Oţelului dezminte varianta insolvenţei: "Nu avem problema asta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbaliştii Oţelului au cîştigat campionatul în 2011

Directorul general al Oţelului, Narcis Răducan, spune că că echipa gălăţeană nu este în insolvenţă şi a lămurit situaţia spunând că totul ar fi început de la o eroare pe care Tribunalul Galaţi a făcut-o fără ştiinţă.

"Pe mai multe canale media este vehiculată informaţia conform căreia "Oţelul a intrat în insolvenţă, fiind al patrulea club din Liga I în această situaţie", subiect care, din fericire pentru noi şi suporterii noştri, nu există! Este, pur şi simplu, o eroare din care s-a născut o mare confuzie, iar opinia publică trebuie să ştie că Fotbal Club Oţelul Galaţi nu este vizat de acest pericol.

Pe scurt, pentru a se înţelege de unde a pornit întreaga greşeală: clubul nostru este o societate comercială pe acţiuni, SC FC Oţelul Galaţi SA, iar entitatea căreia, conform Tribunalului Galaţi, i se cere insolvenţa este asociaţia non-profit Clubul de Fotbal Oţelul Galaţi. Aceasta din urmă a fost închisă încă din 2005, iar lichidatorul sindic i-a solicitat falimentul.

 O asociaţie non-profit nu poate intra în insolvenţă, ci în lichidare, dar aceasta este o simplă eroare de redactare din partea Tribunalului care, iată, conduce la un subiect fals, o mare confuzie care ne aduce prejudicii de imagine.Suporterii şi partenerii Fotbal Club Oţelul Galaţi n-au niciun motiv să se teamă. Ne dorim, alături de ei, o clasare cât mai bună în Liga I şi să ajungem în finala Cupei României! ",  a spus Narcis Răducan pe site-ul oficial al clubului de la malul Dunării.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”