Comunele Feleacu şi Jucu se bat pentru Universitatea Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarii din Feleacu şi Jucu, ambii suporteri înfocaţi ai alb-negrilor, vor să aducă echipa fiecare la el în comună. Competiţia se dă între cele două localităţi care vor avea, ambele, stadioane cu baze sportive.

Primarul din Feleacu, Nicolae Balea, cunoscut fan al echipei Univeristatea Cluj, vrea să aducă echipa mai aproape de casa sa. El a început demersurile pentru construirea unui stadion în comună. „Am făcut deja lictaţia pentru proiectare, iar în 30 de zile voi primi proiectul“, a declarat primarul Balea.

El a precizat că totul va costa 7,1 milioane de lei, bani proveniţi din exploatarea parcului industrial Tetarom IV, care va fi realizat în Feleacu, dar şi cu sume obţinute în urma realizării unui depozit de deşeuri. Arena va avea 1.500 de locuri, iar stadionul va avea pe lângă terenurile de antrenament şi locuri de cazare. „Am avut discuţii cu Florian Walter, cu privire la o posibilă bază de antrenament a Universităţii în Feleac, dar încă nu s-a luat o decizie“, mai spune primarul Balea.

La Jucu, teren cu nocturnă
În timp ce în Feleacu stadionul este, deocamdată, numai în stare de proiect, la Jucu a început, deja, construirea unui complex sportiv cu două terenuri de fotbal cu nocturnă şi alte două terenuri sintetice. „Vor fi cu tot tacâmul, cu vestiare, sală de fitness, bazin, saună, sală de protocol, 1.000 de locuri pentru spectatori la fiecare teren, dar şi cu nocturnă“, spune primarul Dorel Pojar, fratele fostului jucător al Universităţii, Cristian Pojar.

„Cred că e de viitor un astfel de complex. Eu i-am rugat pe cei de la Universitatea să vină la discuţii, să facă aici bază de antrenament pentru echipă, dar până acum nu am primit niciun răspuns“, mai spune Dorel Pojar. Acesta a precizat că realizează stadioanele din bani de la bugetul local, la care cel mai mare contruibutor este fabrica finlandeză Nokia, dar şi din sume alocate de Consiliul Judeţean (CJ).
Anul acesta, CJ a alocat 400.000 de lei comunei Jucu. Valoarea totală a proiectului din „comuna Nokia“ este, potrivit, primarului Pojar, de 1,5 milioane de lei.

Contactat de reporterii „Adevărul de Seară“ patronul Universităţii Cluj, Florian Walter, a declarat că ar putea să folosească în acelaşi timp cele două baze sportive. „Care termină primul acolo mergem, noi neavând acum o bază de antrenament proprie. Stăm cu chirie“, a spus Walter.
El a precizat însă că proiectul din Feleacu îi este mai cunoscut şi că deja se află în discuţii cu primarul Nicolae Balea.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%