"Coco, îţi mulţumim că ne-ai arătat ce înseamnă România"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai 16 ani, Crina Popescu are toţi munţii din lume la picioare. I-a mai rămas Everestul pentru a bate un nou record. Fanii i-au făcut o primire entuziasmantă la Otopeni.

Cu zâmbetul pe buze şi cu satisfacţia reuşitei, Crina "Coco" Popescu (16 ani) a revenit ieri, în Bucureşti, la două luni de la plecarea în Antarctica, unde a doborât noi recorduri. Alpinista din Râşnov, care a devenit cea dintâi femeie şi, totodată, cel mai tânăr alpinist din lume ce termină circuitul "Seven Volcanoes" - ascensiuni pe cei mai înalţi şapte vulcani de pe fiecare continent -, a declarat că este bucuroasă că a făcut parte din prima expediţie care a ajuns pe Mount Sidley (înălţime de 4.285 m), "într-o zonă neexplorată. Am fost pentru prima oară pe munte fără tatăl meu, însă am ţinut în permanenţă legătura cu el. Cel mai greu nu este expediţia în sine, ci la antrenamente. Când ajung pe vârf scot steagul României şi mă gândesc la cei care sunt acasă".

Crina "Coco" Popescu nu s-a decis încă dacă va "ataca" vârful Everest (8.848 m) la primăvară, ea având de rezolvat şi problemele şcolare. Acesta este ultimul munte care i-a mai rămas pentru a terminat circuitul  "Seven Summits" - a urcat în ianuarie, pe Vinson (4.892 m), cel mai semeţ munte de pe "Continentul Alb".

La aeroportul internaţional "Henri Coandă", alpinista a fost întâmpinată de suporteri şi apropiaţi. Câţiva dintre ei au afişat un banner cu următorul mesaj: "Coco, îţi mulţumim că ne-ai arătat ce înseamnă România".

Prima femeie din lume care încheie Volcanic Seven Summits

La circa trei săptămâni după ascensiunea pe Vinson (4.892 m), piscul care domină Antarctica, românca a izbutit să devină prima femeie din lume care a terminat circuitul Volcanic Seven Summits - ascensiuni pe cei mai înalţi vulcani de pe fiecare continent. Crina a urcat pe Mount Sidley (4.181 / 4.285 m), în 24 ianuarie, recuperând timpul pierdut în urma grevei personalului aerian din Punta Arenas şi a defectării avionului care aproviziona baza din Antarctica. Ascensiunea s-a desfăşurat "în pas alergător", vremea fiind extrem de capricioasă - iar temperatura coboară deseori spre -35 de grade Celsius.

Aleasă cea mai bună alpinistă din România anul trecut, Crina "Coco" Popescu a făcut parte, totodată, din prima echipă care a urcat vreodată pe vulcanul Sidley, alături de Alex Abramov, Mario Trimeri şi Scott Woolams. "Pe creastă, am fost asiguraţi în coardă. În mod normal, am fi ajuns pe vârf unul după celălalt, într-o anumită ordine. Nu am făcut asta. Am decis să punem piciorul pe vârf toţi, în acelaşi timp. Astfel că am împărţit bucuria acestei premiere pe care am realizat-o", a declarat românca.

Vulcanii pe care a urcat "Coco"
Ojos del Salado (6.893 m) - America de Sud
Kilimanjaro (5.895 m) - Africa
Elbrus (5.642 m) - Europa
Pico de Orizaba (5.636 m) - America de Nord
Damavand (5.610 m) - Asia
Mount Giluwe (4.368 m) - Australia
Mount Sidley (4.285 m) - Antarctica

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată