CM 2014. VIDEO Italia - Costa Rica 0-1! Costaricanii sunt în optimi, Italia şi Uruguay se vor lupta pentru calificare în ultimul meci, Anglia e eliminată!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bryan Ruiz (numărul 10) a marcat pentru Costa Rica în finalul primei reprize FOTOGRAFII  Reuters

Italia - Costa Rica s-a încheiat 0-1, al doilea rezultat uriaş obţinut de echipa din America Centrală după victoria cu 3-1 în faţa Uruguayului.

Clasamentul Grupei D se prezintă astfel

1. Costa Rica 6 puncte  golaveraj 4-1

2. Italia 3 puncte  golaveraj 2-2

3. Uruguay 3 puncte  golaveraj 3-4

4. Anglia 0 puncte  golaveraj 2-4

Într-o grupă cu 3 foste campioane mondiale, Costa Rica e echipa care se califică prima! 

Echipa condusă de selecţionerul columbian de 61 de ani, Jorge Luis Pinto, le-a bătut pe Uruguay (scor 3-1) şi pe Italia (1-0) şi e sigură de locul în optimile de finală ale Cupei Mondiale! 

Italia şi Uruguay îşi vor disputa a doua poziţie calificantă în optimi în meci direct (24 iunie), în vreme ce Anglia e eliminată de la Cupa Mondială! Având un golaveraj mai bun, italienilor le e suficient şi egalul în partida cu Uruguay.

Vezi aici rezumatul video al partidei Italia - Costa Rica

În meciul contra Italiei, Costa Rica a dat o nouă reprezentaţie de succes. În finalul primei reprize, costaricanilor le-a fost refuzat un penalty clar, la intervenţia lui Chiellini asupra lui Joel Campbell, după care Bryan Ruiz a marcat singurul gol al meciului, în minutul 44.

În repriza a doua, Costa Rica a închis perfect spaţiile în faţa unei echipe a Italiei neputincioasă. 

Vedetele costaricanilor sunt Bryan Ruiz (împrumutat de Fulham la PSV Eindhoven), Joel Campbell (atacant ce va juca la  Arsenal), portarul Navas, de la Levante, şi Bolanos, fotbalist de 30 de ani care evoluează în Danemarca, la FC Copenhaga. 

Costa Rica a mai trecut o dată de grupe, la Cupa Mondială din 1990, când naţionala poreclită Los Ticos le-a bătut pe Scoţia şi pe Suedia şi a pierdut cu Brazilia. La Coppa del Mondo, Costa Rica a pierdut în optimi în faţa Cehoslovaciei. 

CLICK AICI  pentru a raspunde testului de cunoştinţe despre CM şi poţi câştiga o tabletă.

CLICK AICI pentru a paria pe meciurile de la CM şi poţi câştiga o tabletă.

Echipele de start:

Italia: Buffon - Darmian, Barzagli, Chiellini, Abate - De Rossi, Motta - Candreva, Pirlo, Marchisio - Balotelli. Selecţioner: Cesare Prandelli

Costa Rica: Navas - Gamboa, O. Duarte, Gonzalez, Umana, J. Diaz - B. Ruiz, Borges, Tejeda, Bolanos - Joel Campbell. Selecţioner: Jorge Luis Pinto

Livetext

Minutul 7 Costa Rica a ratat prima ocazie, prin Borges, după o ieşire inoportună a lui Buffon. Lovitura de cap a lui Borges s-a dus peste poartă. 

Min. 16 Marchisio a greşit o pasă la portar, trimiţând direct în corner. Buffon a respins centrarea. 

Min. 30 Prima ocazie mare a Italiei! Scăpat singur, Balotelli l-a lobat pe Navas, dar n-a găsit spaţiul porţii!

Min. 33 Şut puternic al lui Mario Balotelli, cu greu deviat de portarul costarican. Italia a ridicat ritmul de joc. 

Min. 36 Costa Rica a reacţionat prin şutul lui Bolanos, respins în lateral de Buffon. 

Min. 42 Ocazie mare şi pentru Costa Rica.  O centrare a lui Ruiz a fost deviată cu capul pe spate de Duarte, mingea a trecut puţin peste poartă. 

Minutul 43 Campbell a scăpat singur, a fost faultat de Chiellini (foto, jos), dar arbitrul chilian Enrique Osses a refuzat să acorde penalty pentru Costa Rica!

Minutul 44 GOOOOOL Costa Rica! Bryan Ruiz a înscris pentru Costa Rica! Lovitură de cap a atacantului de la PSV Eindhoven, mingea a lovit transversala şi a căzut după linia porţii! Goal Technology a confirmat: gol perfect valabil. Pauză la Recife. 

Min. 46 Prandelli a mutat ofensiv la pauză. Cassano i-a luat locul lui Thiago Motta. 

Min. 47. Balotelli a fost faultat în careu de Gonzales, dar arbitrul chilian le-a refuzat şi italienilor penaltyul. E 1-1 la greşeli mari de arbitraj, ambele echipe au meritat câte o lovitură de la 11 metri. 

Min 53 Lovitura liberă executată de Pirlo a fost blocată de Navas. 

Minutul 84 Urena a mai ratat o ocazie pentru Costa Rica. La italieni au mai intrat Cerci şi Insigne, dar Squadra Azzurra nu găseşte drumul spre gol!

Minutul 90 Cassano a trecut pe lângă egalare! Mingea trimisă de el a ocolit poarta. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model