CM 2014. Suspiciuni de dopaj? Şapte jucători de la una dintre surprizele CM au fost chemaţi la controlul anti-doping

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruiz a marcat golul meciului cu Italia

FIFA apare destul de suspicioasă cu una dintre surprizele Campionatului Mondial şi a decis să efectueze un control anti-doping mai riguros.

Dacă de obicei, după fiecare partidă sunt chemaţi să dea probe câte doi jucători, după meciul Costa Rica - Italia 1-0, şapte fotbalişti de la echipa învingătoare au fost chemaţi la controlul antidoping. Decizia i-a scandalizat pe costaricani, care se simt vânaţi în competiţie. 

"Să ne cheme pe toţi, nu vor găsi nimic!", spune portarul Navas. "E lipsă de respect. Mă rog, ne amuza situaţia, ne simţim bine şi suntem fericiti, mergem înainte. Să facă ei ce vor, sunt regulile FIFA. Dacă vom juca în continuare la fel şi vom câştiga poate ne vor chema pe toţi, sa mergem impreuna la teste", a mai spus portarul costarican.

La fel de virulent a fost şi fostul star argentinian Diego Armando Maradona, care e foarte acid la adresa FIFA. "De ce 7 de la Costa Rica şi de la italieni nu tot 7? E o lipsă de respect şi o încălcare a regulamentului. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat! Totul pentru că e vorba de Costa Rica, nu de o campioană. E împotriva regulamentului, de la fiecare echipă ar trebui testaţi câte doi jucători. Şapte jucători de la aceeaşi echipă testaţi, asta n-am mai văzut", a spus revoltat Maradona.

Costa Rica a învins Italia cu 1-0 şi s-a calificat în optimile Cupei Mondiale din Brazilia. Pentru locul 2 în grupă se bat Italia şi Uruguay, care se vor întâlni în meci direct pentru calificarea în faza următoare. Cea de-a patra echipă a grupei, Anglia, este deja eliminată de la turneul final.

CLICK AICI  pentru a raspunde testului de cunoştinţe despre CM şi poţi câştiga o tabletă

CLICK AICI pentru a paria pe meciurile de la CM şi poţi câştiga o tabletă

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”