CM 2014. Selecţionerul Franţei, despre calificarea în optimile de finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O susţinătoare a Franţei FOTO AFP

Franţa a încheiat ultimul meci din grupa E, cel cu Ecuador, cu o remiză albă, rezultat suficient pentru a se califica în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia.

Citeşte toate ştirile de pe adevarul.ro despre CM 2014

„Uneori este greu să câştigi. Dar am avut câteva ocazii. Portarul a avut câteva intervenţii reuşite, dar am şi tras peste poartă. Uneori, când avem mai puţine ocazii, marcăm. Ne-a lipsit eficacitatea, dar am jucat bine. Terminăm primii în grupă, suntem calificaţi în optimi, totul este perfect. Este important ca toţi jucătorii să aibă ritm. Acum avem cinci zile la dispoziţie pentru optimile cu Nigeria. Înainte de acest meci, savurăm calificarea în optimi“, a declarat selecţionerul Didier Deschamps, potrivit „L'Équipe“.

Franţa s-a calificat în optimile de finală din poziţia de lider al grupei E (7 puncte), fiind urmată de Elveţia (6p), Ecuador (4p) şi Honduras (0p). În următoarea fază a competiţiei, „cocoşii galici“ vor întâlni reprezentativa Nigeriei (30 ounie, 19.00, Brasilia), iar cealaltă calificată din grupă, Elveţia, va înfrunta Argentina (1 iulie, 19.00, Sao Paulo).

Ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Shaqiri duce Elveţia în optimi, după hat-trick-ul în partida cu Honduras. Franţa, prima în grupă deşi a făpcut doar egal în faţa Ecuadorului

VIDEO Argentina şi Nigeria s-au calificat în optimi. Messi a reuşit o „dublă“, Iran a înscris primul său gol

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii