CM 2014. James, prinţul Columbiei. Povestea lui Rodriguez, fotbalistul care este evaluat la 45 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Columbia este una dintre formaţiile care arată bine la acest Mondial şi a reuşit să se califice în optimi cu nouă puncte şi nouă goluri marcate.

Trei dintre ele poartă semnătura lui James Rodriguez, care a dat şi două pase de gol. Puştiul despre care Carlos Valderrama spunea că poate ajunge mai mare decât el, este văzut acum al doilea stângaci al planetei, după Leo Messi. Cota sa creşte ameţitor şi e de aşteptat ca fotbalistul de 23 de ani să valoreze mai mult decât cele 45 de milioane de euro plătite de AS Monaco către FC Porto pentru el. James e oricum în topul celor mai scumpi fotbalişti transferaţi vreodată în campionatul Franţei, după ce patronul rus al monegascilor a fost fermecat de jocul lui şi nu s-a uitat la bani când a fost vorba să-l transfere.
E campion mondial Under 20
James Rodriguez, sau pe scurt James, aşa cum şi-e trecut pe tricou, se remarcă prin numărul relativ egal de goluri şi de pase de gol pe care le reuşeşte în fiecare sezon. A condus magistral naţionala Columbiei în preliminarii, calificând-o de pe locul doi, iar această Cupă Mondială este ocazia potrivită pentru a continua şirul de performanţe pe care le-a avut la reprezentativele de juniori. În 2011, când echipa sa a câştigat Mondialul Under 20, James era căpitanul formaţiei sud-americane şi a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei. La vremea respectivă, Sir Alex Ferguson a încercat să-l ia la Manchester United, dar FC Porto, clubul care-l transferase cu un an înainte de la Banfield, a refuzat transferul. Specialişti cred însă că James nu mai poate fi ţinut prea mult în Principat, valoarea sa fiind mult peste ceea ce reprezintă formaţia de pe locul doi în campionatul Franţei.

James Rodriguez are 25 de selecţii şi 8 goluri la naţionala Columbiei

S-a născut la Cucuta şi la vârsta de trei ani a fost abandonat de tatăl său, Wilson, fost fotbalist la Cali şi Tolima. A fost crescut de mama sa, Pilar Rubio şi de tatăl vitreg, Juan Carlos Restrepo.

S-a căsătorit la frageda vârstă de 19 ani cu Daniela Ospina, sora colegului său de echipă, David Ospina, portarul naţionalei Columbiei. Daniela este şi ea sportivă profesionistă, joacă volei şi se transferă mereu în ţara unde merge să joace James. Cei doi au împreună o fetiţă, Salome, născută anul trecut.

Idolul său este Oliver Atom, un personaj de desene animate, şi visează să câştige Balonul de Aur. “Încă din copilărie am visat nu să-i imit pe Valderrama sau Asprilla, ci pe eroul din seria Tsubasa. Muncesc în fiecare zi cu gândul la Balonul de Aur”, a dezvăluit James.

În ţara natală a jucat la seniori un singur an, la Envigado, după care a fost transferat de argentinienii de la Banfield. De aici trebuia să ajungă la Espanyol Barcelona, dar spaniolii n-au putut să ofere cinci milioane de euro şi actualul golgheter al Mondialului a fost cumpărat de FC Porto. Lusitanii au data apoi lovitura şi au luat pe el, de la AS Monaco, 45 de milioane de euro.

Încă de puşti a doborât câteva recorduri importante. A debutat la Envigado la vârsta de doar 15 ani, a înscris primul gol când avea 16 ani şi a rămas cel mai tânăr jucător străin care a marcat vreodată în fotbalul argentinian, la doar 17 ani.

La turneul final din Brazilia a reuşit performanţa să înscrie în toate cele patru partide jucate de Columbia şi a devenit cel mai bun marcator din istoria naţionalei sale, la un Campionat Mondial.

Deşi evoluează încă pentru AS Monaco, James Rodriguez nu-şi ascunde planul de viitor. “Mi-ar plăcea să joc în Spania. E visul meu să ajung acolo, e cel mai tare campionat. Prefer Real Madrid, nu Barcelona”.

De imaginea lui se ocupă Fernan Martinez, agentul lui Enrique Iglesias, al lui Juanes şi al Sofiei Vergara.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi