CM 2014: germanul Miroslav Klose şi-a serbat ziua alături de indieni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miroslav Klose, înconjurat de indieni

Cu ocazia împlinirii vârstei de 36 de ani, vedeta Germaniei a primit în cantonamentul din Brazilia vizita tribului Pataxo.

Şedinţa de pregătire de luni a nemţilor s-a transformat într-o mare sărăbătoare. Elevii lui Joachim Low au sosit de trei zile la Santo Andre, dar la prima sesiune deschisă publicului au avut parte de o surpriză.

Aproximativ 20 de indieni Pataxo au intrat pe teren şi l-au felicitat pe Klose, cel care a împlinit 36 de ani şi care a devenit recent şi cel mai bun marcator din istoria naţionalei, 69 de goluri, depăşindu-l pe legendarul Gerd Muller.

Miroslav Klose, aproape să bată încă un record extraordinar  

Aborigenii au făcut şi o ceremonie de bun venit, au purtat ţinute tradiţionale, penele fiind la loc de cinste, şi au fost dotaţi cu arcuri, însă fără săgeţi pentru a evita orice fel de accident. După felicitarea sărăbătoritului, toată delegaţia Germaniei a intrat la joc şi la finalul antrenamentului, cu toţii le-au oferit în dar indienilor echipamentul de joc. Nemţii vor debuta la acest Mondial luni în faţa Portugaliei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală