Clujul spulberă recordul de salariu în Liga I: Dan Petrescu va prelua CFR în schimbul unei sume colosale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia din Gruia a ieşit din insolvenţă la 30 mai, devenind al doilea club din România, după Dinamo, care reuşeşte o astfel de performanţă.

Dacă Dinamo a mers însă pe un model low-cost de investiţii, chiar şi după ieşirea din insolvenţă, în schimb, CFR Cluj vrea să redevină încă din sezonul viitor ceea ce a fost până acum câţiva ani: cea mai puternică grupare din România.

Imediat după ieşirea din insolvenţă, preşedintele Iuliu Mureşan a spus pentru Digi Sport: „Vasile Miriuţă va rămâne antrenorul CFR-ului“. Această declaraţie s-a dovedit a fi o minciună, fiindcă, între timp, Miriuţă a şi fost anunţat că se va renunţa la serviciile sale.

„Sunt discuţii avansate, dar într-o proporţie mare ne vom înţelege cu Dan Petrescu să vină la CFR pentru următoarele sezoane. Noul patron, odată cu ieşirea din insolvenţă, şi-a dorit altceva. Vasile Miriuţă, căruia îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru echipă, e încă sub contract, pentru că totul s-a petrecut foarte repede.

Dar noul patron şi-a dorit un nou antrenor cu experienţă la acest nivel mult mai mare decât are Vasile, şi-a dorit un antrenor care a câştigat campionatul, plus că nu ai în fiecare zi şansa de a-l prinde pe Dan Petrescu liber de contract şi disponibil să vină la echipa ta, mai ales în România. Nu va fi doar o lovitură de imagine, ci şi una pentru valoarea lui ca antrenor“, a spus noul oficial al CFR-ului, Bogdan Mara.

Miriuţă avea 50.000 de euro

Ultimele contracte pe care le-a avut „Bursucul“ au fost pe sume foarte mari. El a câştigat peste un milion de euro la Al-Nasr Dubai de care tocmai s-a despărţit, iar înainte de acest acord, a încasat 2,3 milioane de euro la Jiangsu Suning (China), formaţie cu care a câştigat o cupă.

Astfel, pentru a-l aduce la Cluj, cei de la CFR au fost nevoiţi să facă un efort financiar uriaş. Digi Sport suţine că Petrescu va ajunge la un venit de 800.000 de euro pe sezon din salariu şi din bonusuri, iar asta în condiţiile în care predecesorul său, Vasile Miriuţă, a avut un contract de 50.000 de euro!

„Din câte ştiu eu, cei care sunt în spatele investitorilor de la CFR Cluj îşi permit să facă un efort financiar“, a comentat Daniel Stanciu pentru sursa citată.

Cine e în spatele noului proiect?

Oficial, patronul CFR-ului care a scos echipa din insolvenţă e Marian Băgăcean. Neoficial, în spatele său s-ar afla tot Arpad Paszkany, omul care a transformat CFR într-un brand în fotbalul românesc.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO