Clinceni - FCSB, cea mai clară victorie a sezonului pentru echipa lui Becali. Bucureştenii au făcut show la Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academica Clinceni, care a fost, practic, un „satelit“ al FCSB-ului în sezonul trecut, a promovat degeaba în primul eşalon şi, cel mai probabil, în vara anului 2020 se va întoarce în „B“.

Când liga a doua s-a umplut de formaţii de tradiţie, precum Petrolul, Poli Timişoara, Farul, Universitatea Cluj sau FC Argeş, la capătul sezonului precedent, locurile care au promovat direct au fost ocupate de Chindia Târgovişte şi de Academica Clinceni.

Din păcate, aceste formaţii n-au făcut altceva decât să tragă în jos media spectatorilor în primul eşalon! Chindia joacă în faţa unor tribune pe jumătate goale la Ploieşti, iar Academica Clinceni îşi dispută partidele de pe teren propriu la Călăraşi!

Şi, la cum merg lucrurile, ambele echipe se vor lupta pentru rămânerea în Liga I, şanse mult mai mici având Academica Clinceni. Până acum, în 11 etape, trupa pregătită de Ilie Poenaru a înregistrat 2 victorii, 3 remize şi 6 înfrângeri, fiind pe locul 13 din 14, retrogradabil, cu 9 puncte.

Ultimul eşec a venit, astăzi, în faţa celor de la FCSB, scor 0-3 (F. Tănase 12, Coman 65, Moruţan 81). A fost cel mai clar succes al sezonului în campionat pentru FCSB. Echipa lui Gigi Becali a mai avut o victorie cu 3-0 în această vară, însă în Liga Europa, în deplasare, cu Alaşkert (Armenia).

Graţie succesului obţinut astăzi, FCSB a ajuns la trei victorii şi o remiză în ultimele patru etape. Vicecampioana ocupă acum locul 8 din 14, de play-out, cu 14 puncte. Locul 6, ultimul care duce în lupta pentru titlu, e ocupat momentan de FC Botoşani cu 15 puncte. Lider e CFR Cluj cu 21 de puncte, însă ardelenii au un meci mai puţin disputat. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent