City face legea în Manchester

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manchester City s-a calificat în finală, învingând-o pe marea rivală United cu 1-0, pe Stadionul „Wembley“. Finalul a fost încins. Scholes a văzut „roşu“ pentru un fault dur, iar Rio Ferdinand a fost aproape să-l ia la bătaie pe italianul Balotelli.

După 35 de ani de frustrări, timp în care marea rivală United a adunat nu mai puţin de 40 de trofee, Manchester City e în sfârşit aproape de un titlu. „Cetăţenii" sunt în ultimul act al Cupei Angliei, iar acolo vor întâlni pe Stoke City, care a bătut-o ieri pe Bolton cu 5-0. Dar asta nici nu mai contează pentru fanii de pe „City of Manchester Stadium", care sărbătoresc deja victoria. Motivul este întemeiat, pentru că în semifinale favoriţii lor au trecut tocmai de trupa lui Sir Alex Ferguson, duşmanii de moarte. Scor minimal, 1-0, dar suficient. Golul, unul norocos al lui Yaya Toure, a venit după o bâlbâială în defensiva lui United, pedepsită astfel pentru ratările lui Berbatov şi pentru bara lui Nani din lovitură liberă.

Balotelli i-a provocat pe „diavoli"

În plus, gruparea de pe „Old Trafford" a ratat ocazia unei „triplete", rămânând în calcule doar pentru titlul în Premier League şi Liga Campionilor. La 36 de ani, veteranul Scholes a fost eliminat în probabil ultimul său derby, după o intrare de karateka la Zabaleta, iar nervii au cedat pe final. „Diavolul" Ferdinand a sărit la gâtul lui Balotelli, care a avut tupeul să se bucure în faţa suporterilor lui United şi să-i clipească apoi şmechereşte din ochi.

Din 1976, bate vântul în vitrina lui City

Ultimul trofeu câştigat de Manchester City datează din 1976, când „cetăţenii" se impuneau în finala Cupei Ligii cu 2-1 în faţa lui Newcastle. Acel meci s-a jucat pe vechiul „Wembley", în faţa a 100.000 de spectatori.

1-1

Manchester City: Hart - Zabaleta, Kompany, Lescott, Kolarov -De Jong,Barry - A. Johnson (Wright-Phillips 79), Y. Toure, Silva (Vieira 86) - Balotelli.
Antrenor: Roberto Mancini

Manchester United: Van der Sar - O'Shea (Fabio 84), Ferdinand, Vidici, Evra - Scholes, Carrick, Park - Valencia (Hernandez 65), Berbatov (Anderson 74), Nani. Antrenor: Sir Alex Ferguson

Gol: Y. Toure 52
Eliminat: Scholes 72
Stadionul „Wembley": 86.549 
Arbitru: Mike Dean

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”