Cîrstea şi-a aflat adversara din turul al treilea al turneului de la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea (63 WTA) s-a calificat în turul al treilea la Wimbeldon, după ce a beneficiat de abandonul americancei Bethanie Mattek-Sands, locul 103 WTA, la scorul de 4-6 7-6 (4). Mattek-Sands a alunecat şi s-a accidentat grav la genunchi, în primul ghem al setului decisiv.

Mattek-Sands a alunecat când a atacat o minge la fileu, după ce Sorana servise. Ea s-a prăbuşit pe teren şi a început să strige "help me, please!, help me!" (n.r. ajutaţi-mă, vă rog, ajutaţi-mă). 

Îngrijorată, Sorana Cîrstea a venit lângă adversara ei. Personalul medical a sosit la terenul 17 şi i-a acordat primul ajutor sportivei ameircane, care a fost transportată cu targa la ambulanţa care a preluat-o şi a dus-o la spital, relatează News.ro. În altă ordine de idei, Garbine Muguruza, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe belgianca Yanina Wickmayer, locul 96 WTA, calificându-se în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, fază în care o va întâlni pe Sorana Cîrstea.

Muguruza, finalistă în 2015, s-a impus după un meci care a durat o oră şi 20 de minute. Cîrstea şi Muguruza s-au mai întâlnit în optimi la Australian Open 2017, când spaniola s-a impus cu 6-2, 6-3.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"