Cine sunt cei opt tenismeni calificaţi la Turneul Campionilor, de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Cilici

Programat peste 10 zile, Turneul Campionilor 2018 va avea la start cei mai buni opt jucători de tenis din acest an.

Croatul Marin Cilic şi austriacul Dominic Thiem s-au calificat matematic la Turneul Campionilor 2018, turneu care va avea loc la Londra. Ei ocupă locurile 7 şi 8 pe lista calificaţilor, care îi mai cuprindea, de săptămâna trecută, pe Rafael Nadal, Novak Djokovic, Roger Federer, Juan Martin del Potro, Alexander Zverev şi Kevin Anderson.

Având în vedere accidentarea lui Del Potro, care şi-a fracturat rotula acum o lună, e clar că el nu va putea juca la Londra, aşa că japonezul Kei Nishikori, ocupantul locului 9, poate să-şi pregătească deja costumul peste seara de gală de la Londra.

De asemenea, la cum merg lucrurile cu Rafael Nadal, care s-a retras şi de la Paris, chiar dacă a pierdut primul loc în clasamentul mondial, e de aşteptat ca şi el să anunţe că nu va juca la Turneul Campionilor, aşa că americanul John Isner, ocupantul locului 10, stă în joc de glezne pentru a-i lua locul.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi