Cine este Pironkova, adversara Irinei Begu, în sferturi, la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce miercuri a reuşit un succes important la Moscova, prin eliminarea rusoaicei Makarova, a doua favorită şi locul 12 WTA, Irina Camelia-Begu şi-a aflat joi adversara din sferturile turneului dotat cu premii în valoare totală de 710.000 de dolari: Ţvetana Pironkova.

Ţvetana Pironkova (27 de ani, Bulgaria) a ajuns în sferturile Kremlin Cup după ce le-a eliminat pe Danka Kovinici (Muntenegru, locul 101 WTA), scor 6-2, 6-2, şi pe  Aleksandra Krunici (Serbia, locul 109 WTA), scor 6-2, 6-3. 

Pironkova (locul 43 WTA) şi Irina Begu (locul 61 WTA) s-au întâlnit de două ori până acum, ambele partide fiind disputate în 2013, şi de fiecare dată s-a impus bulgăroaica, la Hobart şi 's-Hertogenbosch. 

Pironkova are un singur titlu WTA în palmares, cucerit anul acesta, la Sydney.  

Meciul dintre Begu şi Pironkova se dispută vineri. 

Altfel, perechea Irina-Camelia Begu/Arina Rodionova (România/Australia) s-a oprit în sferturile probei de dublu din cadrul turneului de la Moscova, învinsă de cuplul Martina Hingis/Flavia Pennetta (Elveţia/Italia), cap de serie numărul 2, scor 2-6, 5-7. 

Citeşte şi 

Victorie mare pentru Irina Begu! A bătut-o pe Makarova chiar la Moscova, în turneul câştigat de Halep anul trecut

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă