China Olimpică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Când China se va trezi, omenirea se va cutremura!" Există oameni care, din diverse motive, critică Jocurile de la Beijing care au fost o alegere controversată din cauza trecutului Chinei

"Când China se va trezi, omenirea se va cutremura!"

Există oameni care, din diverse motive, critică Jocurile de la Beijing care au fost o alegere controversată din cauza trecutului Chinei presărat cu încălcări ale drepturilor omului. Unii observatori au sugerat că atribuirea Jocurilor Chinei ar putea-o stimula să facă progrese în privinţa drepturilor omului, punând-o în centrul atenţiei mondiale.

Într-un articol din "Business Week", Laura D'Andrea Tyson, o fostă consilieră a lui Bill Clinton, scria: "În mod paradoxal, găzduirea Jocurilor va fi un avantaj pentru cetăţenii chinezi şi o durere de cap pentru conducerea chineză".

Cu toate acestea, alte voci au susţinut că acordarea Jocurilor Olimpice Chinei n-a făcut altceva decât să dea suficientă încredere autorităţilor pentru a nu mai ţine cont absolut deloc de condamnarea morală a Occidentului.

Oricare sunt rezultatele Olimpiadei, nu există nicio îndoială că aceasta a reuşit să arate o nouă Chină. Miliarde de oameni din lume au văzut uimitoarele schimbări prin care a trecut China, admirând pe micul ecran arhitectura ultramodernă şi văzând o populaţie îmbrăcată cu haine la fel de moderne ca şi cele din Occident.

"Când China se va trezi, omenirea se va cutremura!", scria, cu peste 200 de ani în urmă, vizionar, cel care făcuse să se cutremure un continent, Napoleon. S-a referit, desigur, la impactul pe care-l va avea trezirea forţelor creatoare latente de care beneficiază această străveche civilizaţie.

În cele două săptămâni olimpice, China a dat măsura puterii sale printr-o demonstraţie de forţă, talent, creativitate şi, mai ales, tenacitate.