Chelsea, absolvită de orice vină pentru înfrângerea din tur cu Steaua. „Am fost serioşi, dar nu ne-a ieşit jocul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chelsea va susţine joi returul cu Steaua pe teren propriu FOTO Reuters

Cesar Azpilicueta, fundaşul lui Chelsea, a prefaţat cea de-a doua manşă din optimile Europa League în cadrul conferinţei de presă susţinute miercuri.

„Treaba noastră e să jucăm, nu ne afectează reacţiile fanilor faţă de antrenor. Suporterii sunt fericiţi când câştigăm, asta e tot ce putem face noi. Am tratat meciul tur cu Steaua cu seriozitate, dar nu ne-a ieşit jocul. Avem acum partida pe stadion propriu, cu suporterii lângă noi şi cred că putem întoarce rezultatul. 

Nu ştiu dacă Steaua este favorită pentru calificare, nu îmi place să gândesc aşa. Nu contează favorita, important e cine va merge mai departe în competiţie. Noi avem o echipă suficient de puternică pentru a ataca pe trei planuri: vrem să câştigăm fiecare cupă, inclusiv Europa League“, a declarat Cesar Azpilicueta.

Turul optimilor Europa League disputat pe Arena Naţională a fost câştigat de Steaua cu scorul de 1-0 (Raul Rusescu '34), iar cea de-a doua manşă se va juca joi pe Stamford Bridge, începând cu ora 22.05 şi va fi transmisă de ProTV, DigiSport şi DolceSport.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț