Cheia cazului Sâncrăian este la Lausanne. Ce şanse are să-şi păstreze medalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestea că halterofilul Gabriel Sâncrăian ar fi fost găsit dopat în timpul Jocurilor Olimpice a căzut ca un trăsnet peste lumea sportului românesc. Chiar dacă deocamdată nu există niciun verdict oficial în cazul sportivului, e clar că, după toate scandalurile din acest an, va mai trece mult timp până când onoarea ştirbită a sportului românesc va putea fi reparată.

Ovidiu Fătu, antrenorul halterofilului, a recompus filmul evenimentelor care l-au avut în prim-plan pe Sâncrăian. “Imediat după ce a câştigat medalia, Sâncrăian a fost dus la testarea antidoping, i s-au luat probele de urină A şi B. Atunci nu i s-a spus nimic, mai ales că a fost cazul unui sportiv de la 69 de kilograme care a fost depistat pozitiv şi a fost imediat anunţat. În 48 de ore trebuia să i se dea rezultatul, nu am primit nimic, s-a plecat acasă. Apoi, Gabriel mi-a povestit că a fost anunţat, în 19 august, de domnul Epuran (n.r: şeful delegaţiei României la Rio) că ar fi o problemă cu testul lui, eu am înţeles că ar fi vorba de nivelul de epitestosteron, că ar fi fost prea mic, adică să zic el avea vreo 2, iar normal ar fi de 3,2-3,3 unităţi. Eu nu mă pricep, dar am vorbit şi eu cu specialişti care mi-au spus că nu se ştie în prezent nici de ce creşte, nici de ce scade acest epitestosteron. Gabriel a slăbit peste 8 kilograme pentru Rio, nu ştiu dacă şi asta are vreo importanţă”, a povestit pentru News.ro, antrenorul lotului olimpic de haltere.

“Nu e o glumă, copilul poate pierde totul!”

El a continuat cu referiri la proba B a sportivului: “În 20 august noaptea, pe la ora 2.30, am înţeles de la Gabriel că tot domnul Epuran i-a cerut acordul pentru testarea probei B de urină, ne-am dat acceptul, pentru că aceasta nu poate fi testată fără acest accept. Această probă B nu a mai intrat în analizare la Rio, ci a fost trimisă la Laboratoire Suisse d’Analyse du Dopage, la Lausanne. Noi eram deja pregătiţi să plecăm spre Bistriţa, unde era programată în 22 august o conferinţă de presă la care să participe şi Gabriel, dar nu am mai mers, sigur că ne doream întâi să aflăm situaţia lui. Acum, nimeni nu mai înţelege nimic. Vom suna la forul internaţional, pentru că nimeni nu-ţi spune nimic decât dacă testul iese pozitiv. Nu e o glumă, copilul ăsta poate pierde totul, a muncit toată viaţa pentru medalia asta”, a mai spus Fătu.

Şi Gabriel Sâncrăian se consideră nevinovat. “Eu nu am primit nimic oficial despre vreun test doping pozitiv. Am primit doar un telefon că ar fi ceva probleme cu proba A, pe care l-am făcut imediat după concurs, şi apoi mi s-a cerut şi acordul pentru proba B. Eu ştiu că un rezultat pozitiv la test doping trebuia să-l primesc în 48 de ore, or eu am mai stat la Rio încă cinci zile şi nimeni nu a spus nimic. A fost caz de halterofil găsit dopat acolo, a şi plecat acasă după concurs, au fost alţi doi trimişi acasă înainte de concurs...Am înţeles că la mine ar fi vorba de nişte valori la epistestosteron, care ştiu doar atât că se găseşte în corp. Nu vine din medicamente sau substanţe pe care le iei. Înainte de a pleca la Rio am mai avut două-trei testări şi nu au fost probleme. Nu mă simt vinovat, nu am luat ceva interzis”, a declarat sportivul pentru sursa citată. 

În 2013, Gabriel Sâncrăian a fost depistat pozitiv cu stanozolol şi a fost suspendat doi ani, astfel că el va fi aproape sigur suspendat pe viaţă în cazul în care va fi găsit vinovat şi de această dată. Dacă el nu va fi găsit vinovat, atunci îşi va păstra medalia de bronz pe care a cucerit-o la Rio, dar şi privilegiile (premiul de 42.000 de euro, autoturismul Renault Clio, renta viageră)

Am auzit şi noi despre situaţie, dar nu printr-o informare oficială. Nu am primit aşa ceva, în aceste cazuri Comitetul Olimpic Internaţional se ocupă şi trimite informarea oficială către federaţia internaţională în cauză, iar de acolo ajunge la federaţia naţională Graziela Vâjială preşedinte ANAD
Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă