Charlton. Sir Bobby Charlton. Reperele vieții celui mare mare fotbalist britanic. În 1958, a supraviețuit unui accident aviatic
0Anglia are un singur titlu mondial și acela este legat de un nume legendar: Bobby Charlton. În 1966, britanicii se impuneau în fața Germaniei, cu ”Sir” pe post de playmaker și cu Hurst în rol de marcator. La 57 de ani de la acel eveniment a venit sfârșitul celui mai mare fotbalist englez. Bobby s-a stins sâmbătă, la 86 de ani, din cauza demenței, boală care a mai luat 4 coechipieri: pe fratele său, Jack, și pe Nobby Stiles, Ray Wilson și Martin Peters.
Sir Bobby Charlton, adulat de tribuna South Stand din Manchester și respectat ca un sfânt de fanii celorlalte formații engleze, a avut o viață demnă de film. În 1958, pe când avea 20 de ani, a fost salvat de coechipierul său Harry Gregg în accidentul aviatic de la Munchen. În februarie, United jucase cu Steaua Roșie în Cupa Campionilor. Avionul a făcut o ecală pentru realimentare, apoi a avut două decolări ratate, din cauza ninsorii puternice.
Căpitanul a decis să o încerce și pe a 3-a, care s-a dovedit fatală. Aeronava a ieșit de pe pistă, s-a izbit de o casă și a luat foc. 8 jucători ai echipei magice a lui Manchester își pierdeau viața în infern, alături de alți 15 pasageri, însă Bobby Charlton a a avut noroc. Acesta s-a numit Harry Gregg, portarul nord-irlandez al lui United. Gregg, ieșit din avion, s-a întors după ce a auzit un scâncet de bebeluș. A salvat copilul și soția unui diplomat iugoslav, apoi și-a scos colegii și antrenorii, unul după altul.
„Am ajuns în partea din spate a avionului și i-am găsit pe Bobby Charlton și pe Denis Viollet întinși, nemișcați. Am crezut că sunt morți. Le-am tras corpurile afară. Când am revenit, am trăit șocul vieții. Bobby și Denis erau în picioare, privind focul. Am fost atât de fericit că amândoi erau în viață”, a povestit eroul nord-irlandez.
Opt ani mai târziu, pe 30 iulie 1966, Bobby Charlton câștiga trofeul Jules Rimet, pe Wembley, după 4-2 în finala contra Germaniei de Vest, dar și Balonul de Aur. Peste alți doi ani, avea să cucerească Cupa Campionilor cu o echipă a lui Manchester United renăscută din propria cenușă. La propriu!
1966 a fost un an excepțional pentru fotbalistul legendar. Însă doar pe teren, pentru că în famiilie lucrurile au luat-o razna. Bobby nu a mai vorbit cu fratele și coechiperul său de națională, Jack Charlton, timp de 42 de ani! Cei doi s-au îndepărtat din cauza tensiunii dintre Norma, soția lui Bobby, și mama lor, Cissie. "Niciodată nu am fost mai departe unul de altul ca acum. Nici nu vreau să știu de el", scria ”Sir” în bibliografia sa, în 2007. Un an mai târziu a venit marea împăcare. Bobby a primit o distincție din partea BBC, chiar de la Jack. „Bobby Charlton este cel mai mare jucător pe care l-am văzut vreodată. Și e fratele meu". S-au îmbrățișat ca pe Wembley, în 1966.
Din marea echipă a Angliei din 1966, cinci jucători au murit de demență. În 2020, Jack Charlton s-a stins, la fel cum se întâmplase și cu alți trei coechipieri: Nobby Stiles, Ray Wilson și Martin Peters. Bobby nu a fost la înmormântare și speculațiile au reapărut. Dar motivul absenței urma să se afle un pșic mai târziu: Bobby suferea de patru luni de aceeași maladie necruțătoare. Trei ani s-a luptat cu ea, dar sâmbătă a cedat și el. Echipa de Aur a Angliei s-a reunit la Ceruri.