CFR Cluj rămâne fără singurul internaţional sud-american din lot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Matias Aguirregaray nu mai afce parte din lotul CFR-ului

Campioana CFR Cluj a mai pierdut un jucător după ce l-a vândut pe Rafael Bastos, în Arabia Saudită, la formaţia Al Nassr.

Din 2013 în lotul clujenilor nu se va mai regăsi nici Matis Aguirregaray, care se va întoarce în Uruguay, la Penarol Montevideo. "El era împrumutat la noi. Nu am putut să ne înţelegem cu impresarii lui, care cereau o sumă enormă pentru un jucător care e bun, eu l-am simpatizat mult, dar care nu s-a impus ca titular.  În concurenţa cu Ivo Pinto a fost clar pe locul doi. Astfel că nu merita suma care s-a cerut. De asemenea, Mihai Mincă se va pregăti pentru moment separat”, a declarat Iuliu Mureşan.

Luis Alberto rămâne

Preşedintele clujenilor a anunţat că clubul feroviar se va despărţi şi de alţi jucători în perioada următoare. „S-ar putea să vină un jucător nou la echipă, dar doar dacă va pleca unul de la noi. Din păcate, problema pe care trebuie să o rezolvăm e să plece vreo 7-8 jucători şi apoi să vină alţii. Avem 36 de fotbalişti în lot şi Paulo Sergio vrea să rămână cu maxim 26. Chiar 10 jucători sunt în plus. Dacă aducem întăriri, aducem în zona atacului, asta însemnând mijlocaş ofensiv sau al doilea vârf", a explicat Mureşan, care a dat asigurări că Luis Alberto va rămâne la CFR: "Luis Alberto vine în cantonament. Ca să plece, el trebuie să aibă în primul rând acordul lui Braga şi în al doilea rând acordul nostru. Pe mine m-a sunat acum două zile, a fost foarte simpatic şi a zis că vrea să vină să joace la noi. Vrea să dea gol cu Inter, nici vorbă să rămână în Brazilia".

Un meci în naţionala Urguayului are Matias Aguirregaray, singurul internaţional sud-american din lotul CFR-ului

Opt meciuri şi un gol a reuşit Aguirregaray pentru CFR Cluj de când a venit la echipă

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry