CFR Cluj menţine România pe harta fotbalului! Ardelenii, victorie muncită şi calificare în grupele Europa League!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana României din ultimele trei sezoane a reuşit să facă uitate eliminările ruşinoase din acest sezon al cupelor europene ale adversarelor din Liga 1, Universitatea Craiova, FC Botoşani şi FCSB

Echipa antrenată de Dan Petrescu a reuşit, joi seara, o performanţă excelentă şi s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în grupele unei competiţii intercluburi europene, după ce a învins în playoff-ul Europa League, scor 3-1 (2-0) pe campioana Finlandei, KuPS.

Meciul de la Cluj, care s-a jucat pe un teren greu, îmbibat cu apă, a început cum nu se putea mai bine pentru gazde. La prima ocazie a partidei, în minutul 5, în urma unei lovituri de colţ, Rondon s-a aflat la capătul centrării lui Deac şi a deschis scorul cu o lovitură de cap. În ciuda golului primit, a urmat o lungă perioadă de dominare a oaspeţilor. Dan Petrescu a tremurat serios până la finalul reprizei, dar imprecizia atacanţilor echipei finlandeze şi norocul i-au salvat pe clujeni. În minutul 42 însă, la singura zvâcnire a ardelenilor după golul din debutul meciului, Păun şi-a depăşit în viteză adversarul direct. a centrat paralel cu linia porţii, iar Debeljuh a dublat avantajul.

Oaspeţii au mai avut de doi bani speranţe doar primele 10 minute din partea secundă, moment în care Rondon a reuşit dubla şi a dus rezultatul la 3-0, după o nouă centrare perfectă a lui Deac din lovitură liberă. 

Finlandezii au continuat să se zbată până la ultimul fluier al arbitrului şi eforturile lor au fost răsplătite prin marcarea golului de onoare, şut deviat în vinclu (Udoh), în minutele de prelungire. 

Campioana României din ultimele trei sezoane va juca pentru a şasea oară în grupele unor competiţii UEFA şi va fi pentru a doua oară în istoria clubului când reuşeşte să lege două prezenţe succesive în grupele cupelor europene: Precedenta perfomanţă de acest gen a fost în sezoanele 2009-2010 şi 2010-2011. Ardelenii au jucat în primul sezon grupele Ligii Europa, pentru ca în stagiunea imediat următoare să meargă în grupele Ligii Campionilor.

Tragerea la sorţi pentru grupele Europa League va avea loc vineri, 2 octombrie, la Nyon, de la ora 14:00.

CFR Cluj  - KuP 3-1 (2-0) 

Rondon ‘5, ’56 şi Debeljuh ’42 /  Udoh 90+1.

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Deac (Pereira ’78), Bordeianu, Djokovic, Păun (Hoban ’86) – Rondon, Debeljuh (Omrani ’83). Antrenor: Dan Petrescu

KuPS:  Virtanen – Savolainen, Tarasovs, Nuno Tomas, Pikk – Saxman (Heinonen ’76), Adjei-Boateng, Nissila (Purje) – Sale, Rangel (Udoh ’82), Pennaen. Antrenor: Arne Erlandsen

Citeşte şi 

CFR Cluj, super lovitură financiară! Câţi bani şi-au asigurat ardelenii după calificarea în grupele Europa League

Dan Petrescu a găsit motiv de supărare şi după calificarea în grupele Europa League! Reacţiile lui Camora şi Bilaşco

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC