CFR Cluj a încetat colaborarea cu tehnicianul Francisc Dican

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francisc Dican

CFR Cluj a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că a încetat colaborarea cu antrenorul Francisc Dican şi cu secundul Dan Matei, ultimul fiind singurul membru din staff cu Licenţă Pro.

"Clubul CFR 1907 Cluj a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale cu antrenorii Feri Dican şi Dănuţ Matei. Dorim să le mulţumim pentru tot efortul depus într-o perioadă deloc uşoară a clubului nostru şi le urăm mult succes în continuare", se arată în comunicatul clubului clujean.

Francisc Dican, în vârstă de 48 ani, a fost promovat antrenor principal la CFR Cluj în luna aprilie acestui an, după ce activase anterior ca secund. În vară, clubul l-a adus în staff-ul tehnic şi pe Dan Matei, ca antrenor-paravan, pentru că, asemeni lui Mirel Rădoi, Francisc Dican nu posedă Licenţa Pro, obligatorie în Liga I. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie