CFR a cedat primele puncte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa lui Dorinel Munteanu nu mai este liderul Ligii I, după primul semieşec din acest sezon. Clujenii au pierdut sâmbătă două puncte, remizând pe teren propriu cu Jiul Petroşani, scor 1-1.

Echipa lui Dorinel Munteanu nu mai este liderul Ligii I, după primul semieşec din acest sezon. Clujenii au pierdut sâmbătă două puncte, remizând pe teren propriu cu Jiul Petroşani, scor 1-1.
Adrian Dulcea a deschis scorul pentru oaspeţi, executând perfect în minutul 18 o lovitură liberă de la aproape 30 de metri de poarta lui ţurcaş. CFR a aşteptat până în minutul 65 pentru a restabili egalitatea. Golgheterul Anca a fost din nou omul providenţial al lui Dorinel Munteanu, reluând în plasă un corner executat de portughezul Manuel Jose. Clujenii ar fi putut lua toate punctele, însă golul marcat de Semedo cu patru minute înainte de final a fost anulat de centralul Aurelian Simion, pe motiv de ofsaid. De altfel, arbitrajul a fost contestat de ambele echipe. Tehnicianul oaspeţilor, Florin Marin, susţine că golul clujenilor a fost precedat de un fault în atac. "Golul lui Anca s-a marcat după un fault în atac al lui Jula, nesancţionat de Simion. În minutul 30, tot Jula l-a lovit pe Vrăjitoarea, care nu se afla la minge. Arbitrul a fluierat într-un singur sens, mai ales în repriza secundă. Este pentru prima oară în acest campionat când comentez arbitrajul, dar consider că Simion ne-a dezavantajat", a declarat Marin.

CFR CLUJ JIUL 1-1 (0-1)
Au marcat: Anca ('65) / Dulcea ('18)
CFR Cluj: ţurcaş - Manuel Jose, Jula, Miloşevici, Cotolan - Minteuan, Oliveira