Cel mai strâns campionat după 43 de ani. Barcelona, Atletico şi Real sunt despărţite de un singur punct. Cum e situaţia în celelalte ligi puternice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diego Costa (dreapta), principalul marcator al lui Atletico în campionat, cu 19 goluri, două mai puţin decât Ronaldo. În tur, Barcelona şi Atletico s-au anihilat reciproc, scor 0-0. FOTO: Reuters

Considerat în mod tradiţional un campionat cu doar două favorite, Barcelona şi Real, La Liga s-a animat în acest sezon, în care Atletico le bă bătăi de cap granzilor. În tur, „roş-albii“ au învins rivala locală (1-0), chiar pe „Bernabeu“, şi au remizat cu gruparea catalană, la Madrid (0-0).

După mult timp, cursa pentru titlu în Spania a redevenit una cu trei „cai“ favoriţi. Deşi la începutul sezonului se vorbea doar despre Barcelona şi Real, Atletico a dat peste cap calculele hârtiei. 

Are o echipă omogenă, un antrenor tânăr şi excelent motivator, Diego Simeone (43 de ani), care a ştiut să gestioneze perfect, în tur, nu doar întâlnirile cu echipele mai mici din campionat, ci şi duelurile cu granzii. Şi putea să dea lovitura, să o detroneze pe Barcelona de pe primul loc, după 57 de etape, dar, duminică, la câteva ore după egalul catalanilor cu Levante (1-1), Atletico s-a împiedicat şi ea cu Sevilla (1-1). 

Cu un start mai slab de sezon şi învinsă de Atletico, în tur, în meciul direct, Realul a recuperat patru puncte în ultimele două etape, după ce, în etapa a 19-a, cele două contracandidate s-au anihilat reciproc. 

Aşa că, după etapa a 20-a, prima a returului, cele trei echipe sunt despărţite de un singur punct, în fruntea clasamentului! O situaţie rarisimă, exact în această fază a competiţiei, care n-a mai fost întâlnită, potrivit statisticienilor de la Infostrada, din sezonul 1970-1971. Atunci, FC Barcelona, Valencia şi Atletico erau la un singur punct, după 20 de etape, titlul fiind câştigat în acel sezon de „lilieci“. 

Anglia, situaţie asemănătoare

O situaţie aproape identică este în acest moment şi în vârful clasamentului din Anglia, puţin după jumătatea sezonului. După 22 de etape,

Arsenal

e lider, cu 51 de puncte, urmată fiind de Manchester City (50) şi

Chelsea

(49). 

În schimb, în celelalte campionate din Big 5, primele ligi ale Europei, ca valoare, tabloul e mult mai clar. În Germania, la finalul turului, Bayern are şapte puncte în plus faţă de Leverkusen şi 11 de Borussia Mönchengladbach, aproape la fel ca şi în Italia, unde Juventus conduce cu opt lungimi în faţa Romei şi 12 de Napoli! În Franţa, PSG a luat un avans de cinci puncte faţă de Monaco şi 10 de Lille. 

Top 3 Spania

1.FC Barcelona 20 16 3 1 54-13 51

2.Atletico Madrid 20 16 3 1 48-12 51

3.

Real Madrid

20 16 2 2 58-21 50

Cu cine joacă în următoarele cinci etape

FC Barcelona

-Malaga (a)

-Valencia (a)

-Sevilla (d)

-Rayo (a)

-Real Sociedad (d)

Atletico Madrid

-Rayo (d)

-Real Sociedad (a)

-Almeria (d)

-Valladolid (a)

-Osasuna (d)

-Granada (a)

-Ath. Bilbao (d)

-Villarreal (a)

-Getafe (d)

-Elche (a)

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!