Cel mai bine plătit „somnambul“ din România: Cât câştigă, lunar, Gino Iorgulescu, şeful LPF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gino Iorgulescu a câştigat primele alegeri, în noiembrie 2013, în faţa lui Dumitru Dragomir. Apoi, a fost reales în 2017, învingându-l pe Sorin Drăgoi.

Campionatul e într-o situaţie ruşinoasă: Clinceni şi Gaz Metan fac figuraţie, aşteptând finalul sezonului, pentru a pune lacătul. S-a ajuns aici sub conducerea preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, aflat în funcţie de peste opt ani.

În 2013, aflat în campanie electorală, Gino Iorgulescu (65 de ani) declara, într-un interviu acordat pentru „Adevărul“: „Voi fi un preşedinte discret“.

La mai bine de opt ani de la acel moment, aceasta e singura promisiune onorată de fostul fotbalist. Care, într-adevăr, e „invizibil“. Dacă la început, această situaţie părea că ridică România la nivelul Occidentului, unde oamenii care conduc fotbalul sunt, într-adevăr, discreţi, acum conducătorii cluburilor au impresia că Iorgulescu, de fapt, „doarme“ pe el! Pentru că avem un campionat fără arbitraj video, cu erori grave, care viciază rezultatele meciurilor. Şi, mai mult decât atât, ne putem „mândri“ cu două formaţii, Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş, care sunt în „moarte clinică“. În rest, din acest peisaj dezolant fac parte o grămadă de echipe cu datorii şi cu jucători neplătiţi.

„E bătaie de joc“

Iar după ce Clinceni a fost batjocorită de Viitorul cu 8-2, iar Dinamo a călcat în picioare Gaz Metan cu 4-0, au început să curgă criticile la adresa oamenilor care conduc Liga I. 

„Nu e normal să se întâmple aşa ceva, faţă de televiziuni, de fotbalişti, de noi toţi. Asta nu mai e competiţie, e bătaie de joc!“, a spus oficialul FCSB, Mihai Stoica, la Telekom Sport.

Finanţatorul Botoşaniului, Valeriu Iftime (foto), a fost şi mai vehement, la Digi Sport. „Nimeni, niciodată, n-a încercat să găsească o soluţie de a face fotbalul profitabil. La Ligă e un somn vrednic şi nesfârşit. Noi n-avem Ligă! Zero! Îmi pare rău să spun asta. Niciodată, în 8 ani, domnul preşedinte Iorgulescu n-a fost la Botoşani. Eu m-am văzut cu dumnealui în campanie. Are nişte probleme cu fiul domniei sale (n.r. - Mario Iorgulescu a provocat un accident mortal), dar nu contează. Când cineva primeşte o astfel de sumă, 10-15.000 de euro pe lună, trebuie să fie un mega-manager. Ar trebui să muncească toată ziua. Eu nu cred că o face. Problemele din Liga I ne afectează pe toţi. Dacă electoratul doarme, e clar că din somnul raţiunii nu pot ieşi decât nişte întâmplări monstruoase“, a afirmat Iftime.

Craiova propune soluţia

De ani buni, se vorbeşte despre neplata salariilor, în Liga I. Şi nu se schimbă nimic, deşi cluburile împart aproape 30 de milioane de euro, anual, din drepturile TV. Acum mulţi ani, Hagi a propus ca fiecare grupare din Liga I să depună o sumă, egală cu bugetul ei de salarii, într-un cont bancar. Adică, o garanţie a faptului că nu vor mai exista restanţe. Bineînţeles, nu s-a făcut nimic pentru că vorbim despre o măsură nepopulară cu care LPF n-a vrut să deranjeze. Pentru că Iorgulescu depinde de voturile cluburilor.

Acum, după debandada de la Clinceni şi Mediaş, preşedintele CS U Craiova, Sorin Cîrţu (foto), a readus în discuţia problema unor garanţii bancare pentru plata salariilor. „Normal ar fi ca finanţatorul sau patronul echipei, în momentul în care vine să ţină o echipă şi are zeci sau sute de milioane de euro, să facă un depozit la bancă, înainte de începerea campionatului. Cu bugetul pe care susţine că îl va da la echipă. Un depozit la care nimeni să nu intre, sa nu aibă voie. În momentul în care vor exista restanţe salariale, jucătorii să-şi ia bani de acolo şi să ducă competiţia la bun sfârşit֧“, a spus Cîrţu, la Sport Total FM.

CITEŞTE ŞI:

S-a trezit Gino Iorgulescu: Răspuns tăios după ce i s-a aflat salariul

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate