Cei mai slabi din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un clasament al fraţilor care au jucat împreună la roş-albaştri, Florin şi Mihai Costea se află pe ultimul loc. Cei doi au costat o grămadă de bani, însă n-au avut nicio realizare notabilă.

În momentul în care i-a adus la Steaua, Gigi Becali spunea că fraţii Costea vor deveni cei mai mari atacanţi din istoria României. După nici şase luni, acelaşi Becali a anunţat că-i va da afară în şuturi! Iar patronul nu e singurul care nu-i mai „înghite" de nicio culoare pe olteni, cei doi Costea reuşind să-i scoată din sărite şi pe fani, coechipieri, antrenori şi conducători.

„Când n-ai atacanţi, adversarii nu se tem de tine. Dacă ai doi măscărici în faţă, pentru că fraţii Costea asta sunt, măscărici şi păcălici, ce aşteptări poţi să mai ai?! Pe ăştia doi îi dau lui Mititelu înapoi, să vină să-i ia. Vă promit eu că fraţii Costea nu vor mai juca niciodată la Steaua, îi veţi vedea numai în tribună, în lotul ăla lărgit", a spus Becali după ce Steaua a fost învinsă la Piatra Neamţ de nou-promovata Ceahlăul.

Specialiştii l-au avertizat pe Gigi

Florin şi Mihai Costea sunt a şasea pereche de fraţi care au fost coechipieri la Steaua, iar ca performanţe stau cel mai prost. Până şi gemenii Karamian, care au îmbrăcat doar timp de şase luni tricoul roş-albastru, au dat randament mai bun. Artiom a fost om de bază atât timp cât a fost apt de joc, el accidentându-se destul de grav după numai o lună, în timp ce golurile fratelui Arman au fost mai mereu decisive.

Gigi Becali a recunoscut că i-a adus pe fraţii Costea la Steaua fără să se consulte cu nimeni. Latifundiarul a ţinut cont doar de laudele lui Adrian Mititelu în momentul în care i-a evaluat pe cei doi, ignorând însă sfaturile unor oameni ca Sorin Cîrţu, Victor Piţurcă sau Ilie Balaci. „Pe Florin şi Mihai i-ar ajuta mai mult să fie separaţi. Ar fi putut avea alt parcurs cu o educaţie serioasă. Dar ce să le ceri, dacă Mititelu spune: «Ilie Stan trebuie să-i ceară autograf lui Florin»", a declarat Cîrţu. „Au talent, dar le lipseşte un pic caracterul. Dacă eram antrenor la Craiova, îi dădeam afară", a precizat şi Balaci. „Gigi s-a păcălit rău de tot cu Mihai Costea. Nu se compară cu fratele lui, Florin, care e foarte valoros", spunea în primăvară şi selecţionerul
Piţurcă. 

1,4 milioane de euro i-a plătit Becali lui Mititelu pentru 60% din drepturile federative ale lui Mihai Costea. Florin a venit gratis la Steaua.

Trebuie să aducă 300.000 de euro de acasă

Criticile extrem de dure ale patronului i-au enervat pe Florin şi Mihai, care vor să plece cât mai repede de la Steaua. Imediat după ce patronul şi-a terminat tirada la adresa fraţilor, Mihai Costea a reacţionat printr-un SMS trimis pe telefonul patronului: „Eu nu sunt măscăriciul nimănui. La iarnă ne despărţim". Replica lui Becali nu s-a lăsat prea mult aşteptată şi a venit tot printr-o intervenţie televizată. „Fraţii Costea să-mi aducă banii pe care i-au luat şi n-au decât să plece. Liberi de contract îi las", a spus finanţatorul Stelei. Surse din anturajul clubului au dezvăluit că Florin şi Mihai trebuie să dea înapoi 300.000 de euro, dacă vor să-şi ia dezlegările de la Steaua.

Au luat banii la semnătură

Primul a încasat 200.000 de euro la semnătură, în timp ce Mihai s-a ales cu 100.000 de euro, în momentul în care a parafat actele şi a devenit oficial jucător al Stelei. De altfel, „Nilă" a şi cheltuit rapid banii primiţi de la Gigi Becali. La scurt timp după ce a bătut palma cu finanţatorul roş-albaştrilor, Mihai şi-a cumpărat un bolid Mercedes CLS63 AMG, pe care a dat nu mai puţin de 120.000 de euro.

"Oltenii se adaptează mai greu în Bucureşti. Să vedem dacă vor pleca. Gigi se schimbă de la o zi la alta.''
Victor Becali  impresarul fraţilor Costea

Galamaz şi Tătăruşanu, criticaţi şi ei

După meciul cu Ceahlăul, latifundiarul din Pipera i-a pus la zid şi pe Ciprian Tătăruşanu, Ionuţ Năstăsie şi George Galamaz. „Tătăruşanu ăsta s-a învăţat să doarmă pe el în poartă. Era deconcentrat, clar adormise, deşi mă mir, că afară era foarte frig. E al doilea meci când ne «curăţă» domnul Galamaz. A jucat tot meciul la alibi, că, vezi Doamne, trebuie să se ferească, să nu fie lovit. Pe Năstăsie nu-mi dau seama de ce naibii l-o mai fi băgat pe teren. Săracu' e praf", a declarat Becali.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume