Cea mai mare anchetă a meciurilor trucate: Europol investighează 380 de partide supecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europol investighează sute de meciuri suspecte de trucaj FOTO Reuters

Un meci de Champions League jucat în Anglia este doar unul dintre cele 380 de partide din Europa care ridică suspiciuni.

Investigatorii nu au dorit să dezvăluie identiatea meciului din Anglia despre care cred că este corupt, însă Europol a afirmat că a descoperit o grupare în Asia care coordonează operaţiunea, potrivit bbc.co.uk. În această anchetă sunt suspecţi 425 de arbitri, oficiali ai clubului, jucători şi impresari, investigaţia fiind demarată de 18 luni. 

Printre meciurile suspecte se numără şi partide din calificările Campionatului Mondial şi celui European, două meciuri din Champions League şi câteva echipe de top care au evoluat în ligile europene. Cele mai multe meciuri corupte s-au jucat în campionatele din Turcia, Germania şi Elveţia, însă sunt vizate şi partida din alte campionate. Se estimează că meciurile trucate au adus un profit de opt milioane de euro celor implicaţi. 

Până acum au fost arestate 50 de persoane din grupul asiatic suspectat că se ocupă cu trucarea meciurilor. Directorul Europol, Rob Wainwright, a comentat această situaţie: „Este vorba de o grupare din Asia care colaborează cu o reţea din Europa. Este cea mai mare investigaţie de până acum şi implică rezultate majore pe care credem că le-am descoperit, acestea reprezentând o mare problemă pentru integritatea fotbalului european“.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”